Incidentul șocant a avut loc pe bulevardul Griviței din Brașov. „Este vorba de un barbat de 82 de ani, cu multiple plăgi înjunghiat”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă.
Bărbatul a fost atacat în timp ce mergea pe stradă, fiind înjunghiat de mai multe ori.
„Victima a fost transportată la spital de către echipajul SMURD. În acest moment echipe formate din politiști de investigații criminale, ordine publică și poliție rutieră desfășoară activități pentru identificarea autorului. A fost informat Parchetul și urmează ca încadrarea faptei să se facă în funcție de starea victimei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
FANATIK.RO
Moneda care te transformă în milionar. Dacă are acest an gravat pe ea, ai dat lovitura
GSP.RO
Gafă incredibilă comisă de americani în „dosarul Chiles – Voinea – Bărbosu” pentru bronzul olimpic de la gimnastică: „Este inadmisibil!”
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante