„Comisia de la Veneţia le dă o palmă peste ochi celor de la Opoziţie şi preşedintelui României, pentru că aceştia au cerut de nenumărate ori să nu se modifice nimic, să se întârzie şi au făcut tot felul de sesizări la Curte să nu intre în vigoare, să se amâne, să se blocheze. Comisia de la Veneţia, o să observaţi că cere să se facă anumite modificări, iar cei care au spus să nu se facă nimic sunt contrazişi de aceasta”, a spus Nicolicea pentru AGERPRES.

Social-democratul a arătat că, în ce priveşte fondul, Comisia de la Veneţia se contrazice.

„În prezent este în vigoare raportul privind standardele europene privind independenţa sistemului judiciar, adoptat de Comisia de la Veneţia, document oficial, nu un draft, ce aveţi acum. Documentul pe care îl prezintă acum e un draft care nu poate să bată ceea ce au votat data trecută decât dacă vor schimba acel raport. Cu privire la respectarea independenţei judecătorilor şi procurorilor, în legea propusă şi în legea adoptată, ştiţi că este o diferenţă între ce s-a propus şi ce s-a adoptat, respectă întocmai aceste standarde europene. Cei care nu respectă sunt cei de la Comisia de la Veneţia ţinând cont că în raportul respectiv adoptat de ei se vorbeşte că există o multitudine de modele, nu se poate recomanda un anumit model, zic ei, şi în majoritatea cazurilor procurorii de rang înalt sunt numiţi fie de guvern, fie de Parlament. Nici pomeneală de cuvântul ‘preşedinte’ în raportul adoptat. Şi să vă spun de ce. În multe ţări din Europa nu există preşedinte. Dacă acum ne fac o recomandare în sensul acesta, trebuie să îşi modifice propriul raport”, a afirmat Nicolicea.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Întrebat care ar fi explicaţia că cele două rapoarte ale Comisiei de la Veneţia sunt diferite, Nicolicea a răspuns: „Ar trebui să le facem o adresă oficială, să-i întrebăm care este raportul valabil”.

„N-aş vrea să bănuiesc pe careva de manipulare şi rea credinţă, dar să nu îţi citeşti propriile documente adoptate mi se pare cam deplasat, ca să nu zic că se fac de râs”, a adăugat acesta.

Opoziția cere CCR să ia act de recomandările Comisiei de la Veneţia în analiza de constituţionalitate la Legile Justiţiei; Apel către Liviu Dragnea

Liberalii afirmă că raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia cu privire la legile justiţiei arată că ministrul Tudorel Toader şi alţi reprezentanţi ai PSD-ALDE au minţit când susţineau că modificările legislative sunt conforme standardelor Comisiei şi atrag atenţia parlamentarilor care au susţinut aceste modificări să nu sfideze acest document.

„Evaluarea dată publicităţii arată, fără putinţă de tăgadă, faptul că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precum şi alţi reprezentanţi ai PSD-ALDE au minţit cu neruşinare atunci când susţineau că modificările legislative sunt conforme standardelor Comisiei de la Veneţia. (…) Atenţionăm parlamentarii partidelor care formează majoritatea parlamentară PSD-ALDE, precum şi pe cei ai celorlalte formaţiuni care au susţinut modificările aduse Legilor Justiţiei, să nu facă greşeala de a sfida Comisia de la Veneţia. Atât oficialii europeni, precum şi principalii parteneri occidentali ai României, au făcut apel la autorităţile din România să consulte şi să ţină cont de poziţia Comisiei de la Veneţia. O atitudine de necooperare din partea autorităţilor române riscă să aducă României şi românilor grave prejudicii”, spun liberalii.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Comisia de Veneţia confirmă ceea ce USR a strigat, inclusiv la portavoce, în Parlamentul României: legile justiţiei date de majoritatea PSD-ALDE ştirbesc independenţa justiţiei şi reprezintă un mare pas înapoi pentru România! USR cere CCR să ia act de recomandările Comisiei de la Veneţia în analiza de constituţionalitate la legile Justiţiei. În caz contrar, vom depune în regim de urgenţă în Parlament un proiect de modificare a celor trei legi ale Justiţiei potrivit recomandărilor Comisiei, după ce acestea vor fi promulgat”, a anunțat și Dan Barna, de la USR.

El a continuat: ”Sperăm ca după ce această opinie a ajuns la Bucureşti să o citească şi Liviu Dragnea şi să renunţe la planurile de a arunca complet în aer ordinea politică şi legală prin adoptarea prin OUG a codurilor penale sau a legilor Justiţiei”.

Deputatul Eugen Tomac, preşedintele PMP, a declarat că poziţia Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei din România este una corectă, bazată pe o „evaluare temeinică din teren”, adăugând că mecanismul de numire a procurorilor şefi trebuie regândit astfel încât aceştia să-şi poată desfăşura activitatea fără niciun fel de ingerinţe din partea politicului.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Comisia de la Veneția a publicat opinia preliminară pe legile justiției. Judecătorii spun că, ”cel mai probabil, modificările aduse acestor legi vor submina independența procurorilor și judecătorilor, dar și încrederea publicului în justiție”

. Comisia cere autorităților din România să regândească modul în care se face numirea și revocarea procurorilor șefi de la DNA, DIICOT și Parchetul General. Mai exact, Comisia de la Veneția cere ca rolurile președintelui României și al CSM să fie menținute.

Citește și: Firea, Pandele și Nețoiu, vacanță comună în Turcia, începută cu oprirea îmbarcării pasagerilor și cu transport VIP pe pistă către avionul de Antalya!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI