„Observ că preocuparea principală a celor care guvernează de aproape doi ani este cum să scape de dosarele penale mai repede, în loc să se îngrijească, aşa cum au promis, de bunăstarea populaţiei, economie, infrastructură rutieră, spitale sau educaţie. Ar fi bine ca domnul Dragnea şi doamna Dăncilă să se gândească serios la toate consecinţele care ar putea să urmeze după introducerea în guvern a unei ordonanţe de urgenţă care să albească dosarele penale şi sentinţele politicienilor”, a scris Cioloş, pe Facebook.

El a mai spus că după ultima încercare de acest fel au fost proteste cu sute de mii de cetăţeni în stradă şi o tensiune socială imensă.

„Forţarea unei ordonanţe de amnistie şi graţiere va fi, probabil, ultimul act al unei coaliţii care nu doar că şi-a ratat programul de guvernare, dar a guvernat haotic şi în niciun caz pentru cei pe care i-a ademenit la vot cu promisiuni deşarte. Ori, nu pentru acest lucru au fost votaţi, ci pentru că oamenii le-au dat credit aşteptând un trai mai bun”, a mai afirmat Cioloş.â

Președintele PSD Liviu Dragnea ar forța din nou adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere, au declarat surse din PSD citate de G4Media.ro. Există însă opoziție chiar din partea premierului Viorica Dăncilă, care amenință că va demisiona, mai spun sursele.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Guvernul poate adopta OUG doar până joi, 19 iulie, cât durează sesiunea extraordinară a Parlamentului. Dacă o astfel de ordonanță este adoptată în afara sesiunii, este nevoie de convocarea în termen de 5 zile a Parlamentului, pentru ca OUG să poată intra în vigoare. G4Media.ro relatează că parlamentarilor PSD li s-a cerut să rămână conectați la telefonul mobil pe perioada vacanței, în eventualitatea convocării unei noi sesiuni extraordinare.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici anunța recent că Guvernul are în lucru o amnistie fiscală.

Ministrul Finanțelor Publice a precizat că acest subiect va fi analizat în cadrul ministerului și al Guvernului, pentru a se vedea dacă o astfel de măsură poate fi aplicată și care vor fi efectele. El a precizat că amnistia nu are prag, iar persoanele vizate de această măsură ”pot să scape de penalităţi şi jumătate din dobânzi cum a fost în 2015”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
FANATIK.RO
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI