Fiecare consumator casnic și fiecare gospodărie va avea posibilitatea de a fi producător de energie din surse regenerabile

Actul normativ reglementează statutul consumatorului casnic, care poate deveni prosumator. Adică,  fiecare consumator casnic și fiecărei gospodărie va avea posibilitatea de a fi producător de energie din surse regenerabile.

Potrivit legii, prosumatorul este ‘clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară’.

Legea trimisă spre promulgare stipulează astfel că prosumerul își poate asigura consumul de energie din surse regenerabile de energie.

Totodată, acești potențiali producători vor putea să își comercializeze cantitatea de energie electrică produsă suplimentar propriilor nevoi în Sistemul Energetic Național, iar producția suplimentară de energie furnizată în sistem nu va fi fiscalizată. În consecință, românii care au case verzi, cu panouri fotovoltaice, pot livra surplusul de energie în rețeaua electrică a furnizorilor, primind bani în schimbul energiei vândute.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

”Această lege armonizează legislația României la pachetul legislativ al Uniunii Europene în materie de energie, prin conferirea statutului de producător consumatorilor de energie electrică. Astfel, oricare român poate să joace un rol important în sistemul național energetic și pe piața energiei, ceea ce va da șansa consumatorilor casnici să își dezvolte noi afaceri, și, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea economică generală a țării, spune deputatul PSD Dolj, Alina Tănăsescu.

Începând de anul acesta, capitolul energie electrică a fost supus unor schimbări majore. Dacă până la finele anului 2017 statul era cel care stabilea prețurile, acum consumatorii casnici nu mai au facturi la electricitate pentru că furnizorii sunt cei care vor stabili costurile și modalitățile de plată.

Citește și: Primarii și pensiile speciale – banii, viața și DNA. ”Primarul e cel mai deștept pe Pământ”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI