Dintr-o clasă întreagă de copii, pe Florin îl remarci imediat, chiar fără să facă nimic. Reușește, cu ochii lui jucăuși, să-ți atragă privirea. Acum încearcă, împreună cu colega sa de bancă, să pună pe hârtie activitățile unei zile de școală și a unei zile de vacanță.
Scopul lui Leonard, asistentul social cu care își desfășoară activitatea, este să-i ajute să se organizeze mai bine – învață, așadar, managementul timpului. Un lucru pe care, de obicei, îl deprinzi acasă, când ai pe cap un părinte care te zorește la școală, îți face program la calculator și de masă. Doar că ei nu au părinții alături, așa că activitatea aceasta e mai mult decât binevenită. Asta se întâmplă la unul dintre cele 17 centre after school pentru copiii cu părinții plecați în străinătate al Asociației “Salvați Copiii”, organizat la Școala 127 din cartierul Rahova din București.
Conversația se leagă ușor cu Florin. Afli repede că îi place matematica, dar și să se joace, că se uită la filmulețe pe calculator și că i-ar plăcea să fie pompier, “fiindcă ei sting focul și salvează vietățile”. Tocmai de aceea îți îngheață inima când auzi de la el, din senin: “Am rămas… am rămas repetent”. De când mama lui a plecat și este crescut de o mătușă, se concentrează mai greu și, pur și simplu, nu-i mai arde de școală.
“Mami e în Grecia. Vine pe 1 iunie sau iulie”, mai spune băiatul, neîncrezător. Dar îi place la “Salvați Copiii”, îi plac activitățile și faptul că nu primește note. Primește însă o masă caldă și o mângâiere.
Florin este o față a dramelor migrației, a fenomenului numit “Sindromul Italia”.
Daria, o fetiță de șapte ani, tunsă băiețește, are o altă poveste tristă. “Tatăl meu e în Germania, lucrează. Vine cu Vali și cu Angi. Vali este sora mea. Bunica are grijă de mine, unchiul și încă o verișoară de-a mea mai mare”, spune ea, pe nemestecate.
Este infinit de greu să îi explici unui copil unii dintre frați pot locui cu părintele plecat peste hotare și alții nu. Totuși, specialiștii de la “Salvați Copiii” încearcă. Și, mai ales, le sunt alături.
“Uneori, ei se învinovățesc, se simt abandonați pentru că sunt răi, urâți, nu sunt buni, după care, la unii dintre ei, nu la toți, dar vorbim de medie, în general, se întâmplă să îi învinovățească pe părinții care au plecat și i-au abandonat. Și atunci, încep să dezvolte niște comportamente indezirabile. Scade interesul pentru școală, intră în niște grupuri de prieteni care nu sunt benefice pentru acești copii, ajung chiar la comportamente antisociale și violente și, mai departe, dacă nu se intervine, pot ajunge și la delincvență și la forme mai grave. Asta încercăm să remediem în aceste centre și să lucrăm mult pe partea emoțională, care este sursa acestor comportamente mai puțin dezirabile”, explică asistentul social Leonard Andreescu.
Așadar, centrul funcționează ca un after school, dar copiii primesc și consiliere psihologică și socială. La fel și tutorii lor. Copiilor începe să le placă activitatea de management al timpului. Încep să scrie pe tablă, stau cu mâna pe sus.
În spatele clasei, pe un afiș cu multe chipuri de copii, e scris un mesaj greu de digerat: “E mai important ce lași în urmă, decât ce trimiți înapoi”. Un mesaj pe care îl pot citi, de pe pliante și alte materiale promoționale, părinții, când trec prin vămi sau pe la alte instituții ale statului care descâlcesc birocratic orice plecare peste hotare. Întrebarea rămâne dacă îl și înțeleg.
“Din păcate, noi lucrăm cu categorii defavorizate, care oricum aveau probleme sociale, peste care se suprapune această problemă emoțională puternică, despărțirea uneori bruscă de părinți și atunci, normal că lucrul este dificil. Acești părinți nu erau nici când erau în țară foarte bine pregătiți să-i ajute pe copiii lor, nu aveau abilități de comunicare, parentale, de educare pozitivă și atunci era oricum dificil. Cu atât mai greu le va fi să înțeleagă astfel de mesaje, când primordial pentru ei este asigurarea traiului de zi cu zi. Avem astfel de argumente în momentul în care încercăm să îi convingem că educația este cheia pe termen lung pentru aproape toate problemele. Contraargumentul lor este: cu burta goală nu se poate duce la școală sau n-are cu ce să se îmbrace. Nevoile imediate sunt primordiale la aceste categorii sociale”, mai spune asistentul social.
Peste 300.000 de copii au unul sau doi părinți plecați peste hotare. Sunt copiii care, în loc de un telefon ultimul răcnet, au nevoie să le fie ascultată vocea. Și ei mai mereu își roagă părinții să se întoarcă acasă.
Credem că autoritățile ar trebui să lanseze o campanie de informare cu privire la riscurile și beneficiile muncii în străinătate, mai ales când aceasta implică minori rămași singuri acasă și să gândească politici publice sociale pentru sprijinirea acestor familii despărțite din cauza sărăciei. Vă invităm să urmăriți Campania “Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mama„, începută în 4 iunie, numai pe Libertatea.ro.
- CAMPANIE LIBERTATEA/Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă. Poveștile care ar putea să ne ajute să înțelegem și, poate, să reparăm (VIDEO)
- Ce este „Sindromul Italia”. Anul trecut, la Institutul Socola din Iași au fost internate 150 de femei
- EXCLUSIV VIDEO/Sindromul Italia, suferința celor dezrădăcinate, desconsiderate, dezamăgite, umilite. Prizonierele durerii caută, la Socola, drumul spre eliberare
- VIDEO/Silvia Dumitrache, activistă româncă în Italia, cunoaște bine poveștile femeilor venite la muncă și durerile „orfanilor albi”. „Nu știu mesaj mai dramatic decât al unui copil care se sinucide”
- VIDEO/Un capitol fericit al poveștii fără sfârșit. Mărturia emoționantă a unui tată singur: „Cel mai dureros lucru a fost când copilul alerga și căuta mama. Și mama nu era…”
- O hotărâre mare, mare a unui băiat mic. „Nu mai vreau să plec din țară, vreau să stau cu mamaie” (VIDEO)
- VIDEO/ Ghid pentru părinții plecați în străinătate, pentru cei rămași și pentru copii. Sfaturi de la psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc