Interpretul fusese invitat de grupul parlamentar PNL, pentru a transmite dezbaterile parlamentarilor pentru persoanele cu deficiențe de auz.
Departamentul de comunicare al Camerei Deputaților a transmis, la solicitarea Libertatea, că “accesul oricarui cetățean la sedintele publice ale Camerei Deputatilor se face în conformitate cu dispozițiile art. 142 alin. (1) teza a II-a din Regulamentul Camerei Deputatilor: “(…) Cetăţenii pot asista la lucrările Camerei pe baza unor permise de acces distribuite la cerere, în ordinea solicitării de către cei interesaţi, în limita locurilor disponibile în lojele destinate publicului”.
Camera Deputaților menționează că numărul de locuri pentru public în sala plenului este de 78, iar “în data de 27.06.2018, Grupul parlamentar al Partidului National Liberal a transmis două cereri cu același conținut, înregistrate la Cabinet Secretar general cu numerele 6359 si 6360, prin care solicita să se permită “accesul și prezența în sala de plen a doamnei E.M., interpret autorizat al limbajului mimico-gestual, în cadrul ședinței de azi, 27 iunie a.c., în care se va dezbate și vota moțiunea de cenzură”.
Camera Deputaților: Limita de locuri din plen este de 78, grupurile PSD și ALDE au cerut accesul a peste 90 de persoane
Camera Deputaților mai transmite că, la data depunerii acestei cereri, existau depuse deja cereri, încă din 21 iunie 2018, prin care Grupul parlamentar ALDE si Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a solicitat accesul în plen pentru ziua de 27 iunie pentru un număr de peste 90 persoane.
“A fost aprobată prezența în plen pentru un numar de 78 persoane, conform numărului maxim de locuri disponibile pentru public. În afara cererilor menționate, au mai făcut solicitări de acces pentru ziua de 27.06: Grupul parlamentar USR (trei cereri, două în 22.06 și una în 25.06), Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (în 26.06) și Grupul parlamentar PMP (în 27.06). În aceste condiții, este evident că, în conformitate cu reglementările interne, dat fiind numărul locurilor disponibile pentru public în sala de plen, precum și ordinea solicitării, au existat persoane, de toate categoriile socio-profesionale și din întreg spectrul politic, care nu au putut asista la ședința din data de 27 iunie 2018”, spun cei de la Parlament.
În sala de plen a Camerei Deputaților nu existau persoane cu deficiențe de auz care să fi solicitat traducerea în limbaj mimico-gestual a dezbaterilor parlamentare
Reprezentanții Legislativului explică și de ce au refuzat accesul persoanei care urma să traducă în limbaj mimico-gestual dezbaterile moțiunii de cenzură. Aceștia afirmă că în solicitare nu se specifică faptul că se dorește această traducere.
“Acest aspect nu a fost comunicat nici în cererea menționată – al cărei conținut este citat mai sus -, nici în alt mod. Mai mult, în sala de plen a Camerei Deputaților nu existau în acel moment persoane cu deficiențe de auz care să fi solicitat traducerea în limbaj mimico-gestual a dezbaterilor parlamentare. Prin urmare, nu a existat niciun motiv legal pentru care cererea privind accesul doamnei E.M. la sedința în plen să fie tratată preferențial”, spun cei de la Parlament.
Aceștia mai spun că, pentru situațiile în care este necesară prezența unui interpret în limbaj mimico gestual, a fost înființat un astfel de post.
“Acesta urmează să fie ocupat de o persoană specializată în domeniu, care să fi urmat cursuri de specialitate, conform prevederilor legale”, mai spun reprezentanții Direcției de Comunicare și Relații publice din Camera Deputaților.
La dezbaterile din plenul reunit, susținătorii PSD s-au aflat în balcon, în Parlament, în timp ce Opoziția a avut interzis la invitați în Casa Poporului.
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Viorica Dăncilă a picat, după ce 166 de parlamentari au votat în favoarea ei și 4 voturi au fost împotrivă. Pentru ca moțiunea să treacă, ar fi fost nevoie de 233 de voturi.
Grupul USR nu mai are voie să aducă invitați în Parlament, printr-o decizie a conducerii celor două Camere. Asta după ce PSD a cerut sancțiuni pentru scandalul din urmă cu o săptămână.
Nici măcar consilierul de comunicare al USR, Ioana Lupea, nu are voie să intre în Parlament, nefiind angajată la Casa Poporului, ci la partid.
VIDEO / Cornelia Enache îi convinge pe romii din Găujani să își dea copiii la școală
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!