Opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei din România este una „extrem de subţire” care, fiind una preliminară, nici nu trebuia făcută publică, a declarat duminică preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, într-o intervenție la România TV.
Potrivit acestuia, opinia Comisiei de la Veneţia este de fapt „o opinie politică”.
„Un astfel de document, denumit ‘opinie preliminară’ nu trebuia făcut public, pentru că el presupune că urmează să fie modificat. Nu ştiu care sunt procedurile prin care se ajunge la opinia preliminară, dar prima remarcă pe care vreau să o fac pe fond – acest document este un document care din punct de vedere juridic mi s-a părut extrem de subţire. Este un document politic, este o opinie politică exprimată din partea Comisiei de la Veneţia. Nu e normal”, a spus liderul ALDE.
Tăriceanu a mai declarat că, în opinia sa, Comisia de la Veneţia trebuia să analizeze subiectele de ordin juridic, nu opţiunile politice.
”Comisia de la Veneţia tratează lucrurile acestea cu o superficialitate care pe mine mă sperie. Efectiv mă sperie. În ceea ce priveşte opţiunile politice pe care le avem noi în domeniul politicii penale, în domeniul organizării Justiţiei, cred că filtrele pe care le-am avut şi care au funcţionat, inclusiv la Curtea Constituţională, au fost suficiente”, a mai declarat Tăriceanu.
”Suntem în situaţia în care de câteva luni am aflat de existenţa acelor protocoale secrete dintre Serviciul Român de Informaţii şi diverse instituţii din justiţie. Aceste protocoale şi-au produs nişte efecte, nişte oameni au fost judecaţi probabil în anumite dosare, aceste dosare s-au construit pe baza prevederilor conţinute în aceste protocoale secrete. Poate unii din cei care au fost condamnaţi chiar sunt vinovaţi, poate alţii nu sunt, dar în orice caz procesele lor au fost viciate. Ce facem cu aceşti oameni, îi considerăm victime colaterale? Noi suntem într-o situaţie cu totul şi cu totul anormală, în care constatăm o serie de acte grave care s-au petrecut în domeniul justiţiei care au produs efecte şi totuşi nu luăm nici o atitudine. Ce facem cu aceste situaţii?”, a mai spus liderul ALDE.
Recomandarea Comisiei de la Veneţia cu privire la proiectele de amendamente la trei proiecte de modificare a legilor justiţiei din România nu poate să nu fie luată în considerare, a declarat vineri, 13 iulie, pentru Agerpres, și fostul preşedinte al Curţii Constituţionale din România (CCR) Augustin Zegrean.
Comisia de la Veneţia a publicat, vineri, opinia preliminară cu privire la cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei din România, respectiv legea privind organizarea judiciară, legea privind Consiliul Superior al Magistraturii şi legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, asupra cărora atât preşedintele României, Klaus Iohannis, cât şi Comitetul de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei solicitaseră opinia Comisiei.
Citește și: EXCLUSIV/ Camera Deputaților explică de ce nu a lăsat un interpret pentru surdo-muți să intre în Parlament