Încercări eșuate ale autorităților din Bacău în încercarea de a recupera epava avionului IAR 99 Șoim prăbușit, luni, într-un lac din comuna Nicolae Bălcescu. Și asta din cauza greutății foarte mari a aeronavei, a distanței de aproximativ 200 de metri de mal și a faptului că aceasta s-a înfipt în mâlul iazului în urma prăbușirii, ținând cont că adâncimea apei nu depășește 1,5 metri.

Pe parcursul zilei de marți, autoritățile au încercat să ridice avionul de pe fundul lacului cu ajutorul pernelor pneumatice sub presiune ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență folosite la scoaterea victimelor accidentelor rutiere de sub TIR-uri sau utilaje grele. De asemenea, s-a folosit și o macara a unei societăți din Bacău care repară aeronave.

”Încercările de până acum au fost fără sorți de izbândă întrucât utilajele noastre nu sunt concepute pentru așa ceva. Se mai luase în calcul varianta folosirii unui elicopter, însă este foarte periculos pentru că nu se știe cât de adânc este înfiptă aeronava, ceea ce ar putea face ca aparatul de zbor să intre în tangaj”, a declarat, marți, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Autoritățile vor continua încercările de recuperare a aeronavei prăbușite, urmând a se apela inclusiv la un utilaj greu al unei unități de geniu a Armatei. Rămășițele avionului sunt necesare în astfel de cazuri pentru derularea anchetei care să lămurească circumstanțele prăbușirii.

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat că niciunul dintre avioanele IAR 99 Șoim nu mai decolează după accidentul din Bacău în care doi piloți s-au catapultat. Decizia a fost luată până când vor fi stabilite cauzele care au dus la producerea incidentului aviatic.

Citește și: Documentul oficial care confirmă informațiile publicate de Libertatea: Cocaină cu paracetamol la peste 200 de euro gramul, vândute clienţilor din dosarul „Stupefiante pentru VIP-uri”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Orașul celebru din România care s-a depopulat masiv. A fost puternic industrializat în trecut, cu nu mai puțin de 10 fabrici, iar astăzi este considerat o adevărată perlă a turismului românesc. E vizitat de zeci de mii de turiști, dar părăsit de locuitori, mai are doar 3.901
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Mașina de la Dacia care nu se vinde și în România. Modelul are dotări de top și e la fel de scump ca unul de la BMW sau Audi
FANATIK.RO
Mașina de la Dacia care nu se vinde și în România. Modelul are dotări de top și e la fel de scump ca unul de la BMW sau Audi
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
LIVE TEXT. Ore critice în Galaţi: Hidrologii au prelungit codul roşu de inundaţii. Tabără de sinistrați la Slobozia Conachi
Observatornews.ro
LIVE TEXT. Ore critice în Galaţi: Hidrologii au prelungit codul roşu de inundaţii. Tabără de sinistrați la Slobozia Conachi
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI