Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Marin Ionuţ, marţi seara, în jurul orelor 18.00, IPJ Brasov a fost sesizat telefonic, prin 112, de către un bărbat de 22 ani, care a anunţat că şi-a găsit tatăl mort pe un câmp aflat în apropierea DJ 103B, care face legătura între comuna Teliu şi satul Dobârlău.
„La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie şi un echipaj SMURD, care au constatat că cele sesizate se confirmă“, a spur reprezentantul IPJ Braşov.
O echipă operativă formată din procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, medic legist din cadrul SJML Braşov şi poliţişti ai IPJ Braşov au făcut cercetarea la faţa locului şi au stabilit că bărbatul în vârstă de 46 de ani a plecat de la domiciliu cu tractorul pentru a lucra mai multe terenuri cu lucernă situate în extravilanul comunei Teliu.
În momentul în care a ajuns la teren, a surprins mai multe persoane cu o căruţă care încărcau lucernă de pe terenul lui. Omul le-a cerut socoteală, însă doi dintre hoţi l-au luat la bătaie şi l-au lovit cu o scândură până l-au omorât. Apoi, au fugit de la locul faptei.
Văzând că tatăl nu se întoarce acasă, fiul a pornit în căutarea lui şi l-a găsit mort, într-o baltă de sânge.
Poliţiştii au constituit echipe de căutare a autorilor pe raza localităţilor limitrofe în colaborare cu IPJ Covasna, iar la scurt timp a fost prins primul suspect, un tânăr de 27 de ani, domiciliat în localitatea Dobârlău, judeţul Covasna. Acesta nu are ocupaţie şi are antecedente penale, el fiind identificat la domiciliu.
„Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, ulterior faţă de acesta fiind dispusă măsura reţinerii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi omor calificat“, a spus sursa citată.
Cel de-al doilea suspect era fratele acestuia, în vârstă de 28 de ani, care fugise de la domiciliu şi s-a ascuns în pădure pe timpul nopţii. El a fost găsit miercuri la liziera pădurii din Dobârlău şi a ajuns şi el în arestul Poliţiei Braşov.
Citește și: EXCLUSIV/ Cine sunt suspecții dublei crime din Capitală. Frații au fost trimiși la muncă de primarul din Gîrceni: „Să câștige cinstit, prin muncă, o bucată de pâine”