Misiune dificilă a autorităților pentru recuperarea epavei avionului IAR 99 Șoim, prăbușit, din motive necunoscute, în lacul Galbeni, din județul Bacău. După încercările eșuate ale pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, militarii unei unități de geniu au reușit să ridice de pe fundul barajului rămășițele aparatului de zbor. Pentru recuperarea epavei, s-a folosit o macara de 10 tone, așezată pe mai multe pontoane plutitoare legate între ele la mal și apoi împinse cu mașini amfibii până la locul unde se aflau resturile avionului.
”Mai mulți scanfandri ai ISU din Bacău și Neamț au ajutat la recuperarea avionului prăbușit în lac. Ei au fost cei care au intrat sub apă și au legat epava ridicată apoi cu ajutorul acelei macarale. De asemenea, tot scafandrii au fost cei care au recuperat din lac și celelalte rămășițe ale aeronavei”, a declarat, vineri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Ridicarea efectivă a avionului prăbușit de pe fundul lacului Galbeni a durat aproximativ patru ore. Epava a fost preluată de către anchetatorii care vor trebui să stabilească, în urma cercetărilor, care au fost cauzele ce au condus la prăbușirea aeronavei militare.
Recuperarea epavei a fost îngreunată până acum din cauza lipsei unor utilaje cu care să fie adusă la mal. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și o firmă de reparații aeronave au încercat să scoată la suprafață rămășițele aparatului de zbor atât cu ajutorul unei perne pneumatice, cât și a unei macarale de mare tonaj.
După accidentul aviatic, care a avut loc pe 16 iulie, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat că niciunul dintre avioanele IAR 99 Șoim nu mai decolează după accidentul din Bacău în care doi piloți s-au catapultat. Decizia a fost luată până când vor fi stabilite cauzele care au dus la producerea incidentului aviatic.
CITEȘTE ȘI:
- Cum arată modelul IAR 99 Şoim, avionul care s-a prăbușit la Bacău (GALERIE FOTO)
- Cine sunt piloții care s-au catapultat din avionul IAR 99 Șoim în județul Bacău
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro