Concret, în prima etapă din noua ediție a Ligii 1 am văzut pe teren nu mai puțin de 21 fotbaliști, care au retrogradat în ultimele trei ediții de campionat cu ACS Poli Timișoara, Juventus București (devenită între timp Geto Dacica), Pandurii Tg. Jiu, ASA Tg. Mureș, Petrolul Ploiești și ACS Poli Timișoara.

Numai ultimele două retrogradate, Juventus București și ACS Poli Timișoara au lăsat împreună 15 jucători în Liga 1. Juventus 10, iar ACS Poli 5. În total sunt 41 de fotbaliști ale căror echipe au retrogradat.

Normal, pe undeva, nou-promovata Dunărea Călărași a căutat să-și întărească lotul cu jucători care au mai cochetat cu primul eșalon. Astfel, Dan Alexa a pus mâna pe șapte retrogradați: doi de la ACS Poli Timișoara (Starton și Șeroni), unul de la Juventus București (Gabriel Simion), doi veniți de la Pandurii (Valentin Munteanu și Valentin Alexandru) și doi de la ASA Tg. Mureș (Dobrosavlevici și Gaston Mendy). Cu patru dintre aceștia titulari, echipa lui Dan Alexa a produs surpriza, reușind duminică un debut perfect în Liga 1, 1-0,  în deplasare, cu Viitorul, campioana din 2017.

FC Voluntari s-a ”întărit” în această vară cu patru retrogradați: trei de la fosta Juventus București (Drăghia, Wallace, Ivan Sesar), unul de la ACS Poli Timișoara (Alexandru Ciucur). Acestora li se mai adaugă Alexandru Răuță, retrogradat cu Pandurii Tg. Jiu, la finalul sezonului 2016-2017.

Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță: „Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România”
Recomandări
Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță: „Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România”

Fostul internațional Dănuț Lupu a explicat într-un interviu pentru Libertatea de ce Liga 1 nu mai este deloc atractivă: ”Ce să văd? E mult atletism, dar puțin fotbal. Dar nu jucătorii din ziua de azi sunt de vină, ci cluburile. În afară de Hagi și de FCSB, care își face acea Academie de la Berceni, cine se mai preocupă de juniori?”.

Top 10 fotbaliștii Liga 1

1. Al. Mitriță (CSU Craiova) – 2,5 mil. €
2. Cr. Manea (CFR Cluj) – 2,2 mil. €
3. D. Man (FCSB) – 2,2 mil. €
4.  Țucudean (CFR Cluj) – 2 mil. €
5. R. Benzar (FCSB) – 2 mil. €
6. Gnohere (FCSB) – 2 mil. €
7. Fl. Tănase (FCSB) – 1,8 mil. €
8. Planic (FCSB) – 1,7 mil. €
9. Arlauskis (CFR Cluj) – 1,5 mil. €
10. Camora (CFR Cluj) – 1,5 mil. €

30 este locul pe care se afla Liga 1, la 31 decembrie 2017, în topul celor mai puternice campionate din lume, conform IFFHS. Primele trei: Spania, Anglia, Brazilia

Straton: ”Nu mai sunt echipe mari și echipe mici în Liga 1”

Portarul Cătălin Straton (28 de ani), de la Dunărea Călărași, a fost inclus de LPF în echipa primei etape. ”A apărat un penalty şi a avut alte câteva intervenţii prin care a contribuit decisiv la victoria surprinzătoare izbutită de Dunărea Călăraşi la malul Mării Negre”, scrie site-ul lpf.ro. ”M-am gândit mult la decizia pe care am luat-o. Am avut oferte de la echipe mai bune, dar am ajuns la concluzia că, la ceea ce se întâmplă acum în fotbalul românesc, este foarte important să ai continuitate, să joci pentru a putea urca mai sus. Nu cred că mai există echipe mari și echipe mici în Liga 1”, a declarat Cătălin Straton.

Amenințarea unui general rus: „Lovim ținte militare din România, Polonia și Bulgaria, dacă Ucrainei i se va permite să tragă rachete cu rază lungă”
Recomandări
Amenințarea unui general rus: „Lovim ținte militare din România, Polonia și Bulgaria, dacă Ucrainei i se va permite să tragă rachete cu rază lungă”

Jucători retrogradați în ultimele trei sezoane, care fac parte din loturile Ligii 1

CSU Craiova: Laurențiu Popescu (portar, ex-Pandurii), Constantin Grecu (fundaș, ex-Pandurii), Olivian Surugiu (mijlocaș, Pandurii), Cristian Bărbuț (mijlocaș, ex-ACS Poli Timișoara).

Dunărea Călărași
Cătălin Straton (portar, ex-ACS Poli), Dobrosavlevici (fundaș central, ex-ASA Tg. Mureș), Valentin Munteanu (ex-Pandurii), Valentin Alexandru (ex-Pandurii), Gabriel Simion (ex-Juventus), Gaston Mendy (fundaș, ex-ASA Tg. Mureș).

FC Botoșani: Eduard Pap (ex-ASA Tg. Mureș)

Astra Giurgiu: Claudiu Belu (fundaș stânga, ex-ASA Tg. Mureș), Erico (fundaș central, ex-Pandurii), Filip Mrzljak (mijlocaș, ex-Pandurii), Laurențiu Buș (ex-ASA), David Lazar (portar, ex-Pandurii).

Sepsi: Gabriel Vașvari (mijlocaș, ex-ACS Poli), Stephan Draghici (mijlocaș, ex-Juventus), Yasin Hamed (mijlocaș, ex-Pandurii, ex-ASA), Florin Stefan (fundaș, ex-Juventus), Gabriel Dodoi (atacant, ex-Pandurii).

Voluntari: Drăghia (portar, ex-Juventus), Wallace (fundaș central, ex-Juventus), Alexandru Răuță (mijlocaș, ex-Pandurii), Alexandru Ciucur (mijlocaș, ACS Poli), Ivan Sesar (mijlocaș, Juventus), George Gavrilaș (portar, ex-Juventus), Adelin Pîrcalabu (atacant, ex-Pandurii).

Bilanțul furtunii Boris: cel puțin 15 morți, dintre care șapte în România, și mii de sinistrați în Europa Centrală și de Est. „Este un coșmar”
Recomandări
Bilanțul furtunii Boris: cel puțin 15 morți, dintre care șapte în România, și mii de sinistrați în Europa Centrală și de Est. „Este un coșmar”

Viitorul: Andrei Artean (mijlocaș, ex-ACS Poli Timișoara)

Poli Iași: Mădălin Mihăescu (mijlocaș, ex-Juventus), Cobrea (portar, ex-Petrolul), Ionuț Cioinac (mijlocaș, ex-Pandurii), Andrei Sin Poli (mijlocaș, ex-ASA Tg. Mureș).

Concordia Chiajna: Gabriel Matei (fundaș, ex-ASA), Paul Batin (atacant, ex-Pandurii), Dan Bucșă (mijlocaș, ex-Petrolul), Mihai Leca (ex-Juventus), Cristian Ciobanu (mijlocaș, ex-Juventus), Nicolás Gorobsov (mijlocaș, ex-ASA Tg. Mureș).

Gaz Metan: Marius Constantin (fundaș, ex-ASA), Sorin Bușu (fundaș, ex-Pandurii)

Citește și: EXCLUSIV/ Adevărul despre ce se întâmplă în Libia. Un inginer român povestește ce a văzut cu ochii lui: ”Am câștigat enorm, dar am plecat de frică”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
S-a aflat! Cine este și cu ce se ocupă fiul lui Nicolae Ciucă. Ștefăniță Ciucă lucrează într-un domeniu diferit față de tatăl său
Viva.ro
S-a aflat! Cine este și cu ce se ocupă fiul lui Nicolae Ciucă. Ștefăniță Ciucă lucrează într-un domeniu diferit față de tatăl său
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Ce a spus un german care a vizitat toate țările din Europa despre România. Care sunt destinațiile care nu l-au impresionat: “Este dezamăgitor”
FANATIK.RO
Ce a spus un german care a vizitat toate țările din Europa despre România. Care sunt destinațiile care nu l-au impresionat: “Este dezamăgitor”
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

O fabrică importantă din România s-a redeschis. S-au investit milioane de euro în ea și va produce multe lucruri utile în construcții
FANATIK.RO
O fabrică importantă din România s-a redeschis. S-au investit milioane de euro în ea și va produce multe lucruri utile în construcții
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Un muncitor român a murit în timp ce făcea teste la un rollercoaster din zona în care se desfăşoară festivalul Oktoberfest
Observatornews.ro
Un muncitor român a murit în timp ce făcea teste la un rollercoaster din zona în care se desfăşoară festivalul Oktoberfest
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI