La Brăila, primul focar de pestă porcină a fost descoperit în Insula Mare a Brăilei, la Frecăței, a ajuns apoi la Berteștii de Jos, peste Dunăre, după care boala a afectat porcii din Stăncuța. În total, în acest moment, în județ sunt zece focare de pestă porcină africană și o suspiciune.

Peste trei mii de porci din cele trei comune unde a fost depistată pesta porcină au fost sacrificați până acum. În același timp cu sacrificarea animalelor, autoritățile întocmesc dosarele în baza cărora proprietarii afectați vor fi despăgubiți de stat. Pentru ca virusul să nu afecteze județul și mai mult decât a făcut-o deja, autoritățile fac apel la populație să înțeleagă rostul filtrelor în care se fac dezinfecțiile și să încerce, pe cât posibil, să limiteze deplasarea din localitățile unde este pestă porcină în zonele neafectate.

”Au fost eutanasiați sau uciși 3.014 porci. Avem o mare problemă cu circulația oamenilor, a animalelor cu ajutorul Poliției mai stopăm, dar oamenii nu sunt conștienți să nu mai intre dintr-o localitate în alta. Suntem al doilea județ din țară, după Timiș, la numărul de porci pe care-l avem, iar grija noastră cea mai mare e ca virusul pestei porcine africane să nu se ducă spre fermele comerciale. Aceste ferme si-au luat toate măsurile, sperăm să nu avem cazuri, dar trebuie să stăm 24 din 24 să veghem, sperăm să nu intre pesta și în aceste ferme comerciale pentru că pierderile vor fi foarte mari”, a declarat directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.

Cum se transmite virusul peste porcine africane

Virusul care provoacă pesta porcina africană se transmite pe haine, de pe încălțăminte ori roțile căruțelor și autovehiculelor. De aceea, autoritățile brăilene au dispus o serie de măsuri, inclusiv constituirea de filtre în trafic. Esențial în acest moment este ca virusul care provoacă pesta porcină africană să nu ajungă și în fermele din județul Brăila.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

”Virusul pestei porcine africane nu are nicio treabă cu omul, e specific porcului. Chiar dacă oamenii ar consuma această carne nu ar face boala, pentru că e specific porcului. Problema principală e gradul mare de difuzabilitate si mortalitatea de aproape sută la sută. Pagube economice sunt foarte mari. Marea noastră grijă se îndreaptă spre ferme, ca acest virus să nu intre aici. Avem peste 200.000 de porci la Brăila, vă dați seama ce pagubă economică ar fi”, a mai declarat Drăgan.

Pentru ca pesta porcină africană să nu se răspândească, dincolo de cele trei comune în care a fost confirmat deja virusul, autoritățile sanitar-veterinare atrag atenția populației asupra faptului că, deși consumul cărnii de porc contaminată nu afectează omul, congelarea acestei cărni poate face ca boala să fie stârpită acum, dar să revină ulterior. Virusul pestei porcine rezistă până la jumătate de an și nu este omorât la congelare.

”Nu am avut probleme să nu ne lase oamenii să le intrăm în curți, dar nu putem ști dacă și-au sacrificat porcii și au congelat carnea. Asta ar fi o mare greșeală, pentru că virusul rezistă prin congelare 6 luni. Dacă l-au introdus în lada frigorifică și scot carnea peste o lună, două sau trei există posibilitatea reapariției acestui virus si am muncit degeaba în această vară,” a mai declarat directorul al DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.

Focare de pestă porcină africană au fost confirmate și în alte judete din țară. De exemplu, recent, virusul Pestei Porcine Africane a fost depistat la doi mistreți din Sălaj. Animalele erau moarte, într-o pădure.

Boala nu se transmite la om, însă pierderile socio- economice sunt imense. Nu există vaccin sau tratament pentru această boală. De aceea, autoritățile fac apel la proprietarii de porci să fie atenți atunci când animalele prezintă simptome de boală și să anunțe cu rapiditate medicul veterinar din zona în care se află.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Citește și: EXCLUSIV/Mega Image angajează detectivi ca să dovedească escrocheria unui fost angajat care îi cere trei milioane de lei!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI