Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au depistat un bărbat care era urmărit internaţional pentru furt calificat și constituirea unui grup infracțional organizat, fapte comise în Spania, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Județene Constanța.
Bărbatul de 29 de ani, din municipiul Constanța, a fost depistat, marți, de către poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale. Pe numele său exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile spaniole.
„Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat și constituirea unui grup infracțional organizat, acesta sustrăgând dintr-un magazin, din Spania, mai multe obiecte de lux, precum ceasuri și bijuterii, în valoare de 4.700.000 de euro”, se arată în comunicatul citat.
Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind dus în arestul IPJ Constanța.
În acțiune au fost angrenați luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Constanța.
Citește și: EXCLUSIV / Petre Cozma, al patrulea infarct! Tatăl regretatului handbalist Marian Cozma nu știa că unul dintre criminalii băiatului său a fost eliberat ”pentru bună purtare”