Deși concurența a fost acerbă, fiind înscriși la Facultatea de Medicină 1.823 de candidați pe 569 de locuri, cu tot cu cele speciale pentru romi, iar examenul destul de dificil, cele cinci fete de la Colegiul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” au reușit performanța de a deschide lista celor admiși.
Primele 25 de locuri au fost rezervate olimpicilor, care au intrat fără examen. Lista lor a fost deschisă de buzoianca Mădălina Popescu, cea care, în baza rezultatelor obținute în clasa a XI-a și a XII-a la Olimpiada Națională de Biologie, a fost admisă fără examen, cu punctaj maxim. Mai exact, cu 99 de puncte, după ce o grilă din cele 100 câte au fost la examen a fost anulată.
Mădălina a absolvit liceul cu media 9,99 și media 10 la Bacalaureat și își dorește să se specializeze în Neurochirurgie. Spune că își iubește țara și nu are de gând să plece în străinătate, indiferent de ce i se va oferi, pentru că aici i-au fost insuflate principiile și valorile care au condus-o spre această performanță.
„Ziua de 25 iulie va rămâne mereu în sufletul meu ca o încununare a muncii depuse de-a lungul anilor, ca o răsplată a timpului petrecut pentru pregătirea olimpiadelor naționale”, spune Mădălina.
Nu se sfiește să puncteze cu mândrie că premiul al III-lea la Olimpiada de Biologie și media 10 la Bacalaureat i-au adus bucuria neaşteptată de a-și vedea numele în fruntea unui clasament alcătuit din peste 1.800 de participanți.
„Am trăit onoarea şi plăcerea de a fi prima pe listă şi la olimpiade sau concursuri naționale, însă niciodată cu această intensitate, cu această emoție. Este un sentiment pe care cu greu îl pot descrie în cuvinte, acela de a şti că zilele şi nopțile de trudă nu au fost în zadar”, a declarat Mădălina Popescu, pentru Libertatea.
Nu-i uită însă pe cei apropiați: familia și dascălii din gimnaziu și liceu, care, spune fata, au contribuit la performanța ei prin sprijinul constant pe care i l-au acordat.
A avut norocul să învețe de la profesori excepționali, care i-au dat încredere în sine şi care i-au insuflat, mai presus de dragostea pentru biologie, chimie şi fizică, dragostea pentru oameni.
„Iubesc această țară minunată şi nu mă văd profesând în niciun alt loc. Vreau să rămân aici, unde am crescut şi unde mi-au fost insuflate principii şi valori care mă vor ghida întreaga viață”, mai spune Mădălina.
Cele mai mari medii la admiterea la Medicină, în afară de olimpicii admiși fără examen, au fost obținute de alte patru buzoience, tot de la Colegiul „Bogdan Petriceicu Hașdeu”.
Bianca Radu, absolventă de profil bio-chimie, a avut 98 de puncte, în timp ce fostele ei colege de liceu Ioana Dogaru, Maria Junghetu și Maria Burlacu au fost admise cu 97 de puncte din 99 posibile.
Acum, după performanța de a obține un punctaj incredibil la Medicină, Bianca Radu spune că în sfârșit a ajuns să fie mândră de ea.
„Păstrând un echilibru constant între viața socială și învătătură, cea din urmă oferindu-mi numeroase satisfacții de-a lungul anilor, am reușit să ajung la momentul acesta în care pot afirma că sunt mândră de mine cu adevărat. Examenul de anul acesta a însemnat o provocare pentru mine, să îmi demonstrez că idealurile mele pot deveni realitate cu muncă asiduă, ambiție și suport moral din partea celor dragi”, spune Bianca.
A învățat constant, „de drag”, iubind fiecare informație asimilată. Poate de aceea a pășit fără emoții în sala de examen, fiind sigură de cât de mult s-a pregătit pentru acea zi și cât de mult i-ar plăcea să continuie pe acest drum. Încă nu s-a decis ce specializare va alege, dar poate mărturisi cu mâna pe inimă că vrea să fie îndrăgostită de ceea ce va alege să facă în continuare.
„De aceea nu vreau să trag concluzii pripite. Voi vedea în facultate ce mă pasionează, ce mă atrage, deocamdată mă gândesc la chirurgie plastică, dermatologie, cardiologie … Varianta de a pleca din țară va fi mereu luată în considerare, dar voi vedea pe parcurs ce uși mi se vor deschide”, mai spune Bianca.
O altă performanță notabilă a fost obținută de Maria Burlacu. Fată de preot, de o frumusețe rară și de un bun simț cum rar îți e dat să vezi, Maria a fost șefă de promoție, absolvind liceul cu media 10, fiind totodată eleva care în toți anii de școală a avut doar medii de 10! Cu 97 de puncte admisă la Medicină, Maria a declarat că își dorește să se specializeze în Pediatrie.
„Admiterea la Facultatea de Medicină presupune o pregătire intensă. Subiectele nu sunt ușoare, iar obținerea unui punctaj foarte bun necesită acumularea unui bogat bagaj de cunoștințe. Acest lucru nu este imposibil dacă îți dorești cu adevărat să reușești. Am fost foarte fericită când am văzut că în fruntea listei sunt elevi ai Hașdeului, unul dintre cele mai bune colegii din țară”, spune cu mândrie tânăra aflată la începutul unei cariere de succes.
A avut profesori excepționali care i-au împărtășit din vastele lor cunoștințe, dar deocamdată nu poate spune prea multe despre cum vor fi anii de facultate. Spune că se află în fața unor lucruri noi și că vrea să descifreze, pas cu pas, misterele medicinei. Un lucru știe însă cu siguranță: nu se gândește să plece din țară, deoarece consideră că românii au nevoie de oameni pregătiți.
„De când m-am hotărât să merg la Medicină, am avut dorința ca prin ceea ce voi face să îi pot ajuta și pe alții. Momentan, mă gândesc la Pediatrie, deoarece un copil bolnav nu suferă singur. Pe lângă el, suferă și părinții și cei apropiați. Îmi doresc să pot aduce din nou zâmbetul pe buzele unor oameni”, spune tânăra, care este totuși conștientă că această decizie se poate schimba pe parcursul anilor de facultate.
Un alt punctaj excepțional obținut la Facultatea de Medicină din București, altă absolventă de succes a Colegiului Hașdeu. Ioana Dogaru. Admisă cu 97 de puncte, ea își dorește să devină un bun neurochirurg.
„A fost o alegere dificilă, fiindcă, deși am fost olimpică la franceză din clasa a VII-a și mi-au plăcut aproape toate materiile la școală, am ales să dau curs unei singure pasiuni. Neurologia la acest moment, dar nu se știe niciodată”, spune tânăra.
Maria Junghețu a obținut, de asemenea, 97 de puncte la admiterea la Medicină. Absolventa Colegiului Hașdeu ne-a dezvăluit secretul rezultatului de execepție: consecvența. Pe de altă parte, tânăra speră ca lucrurile să se schimbe până când va termina facultatea, pentru a putea rămâne în țară, alături de familie și prieteni.
„Examenul de admitere la Medicină nu este greu deloc, cu condiția să te apuci de învățat din timp si să fii consecvent. Într-adevăr, dacă vrei să fii printre primii, trebuie să faci anumite sacrificii, dar oricine poate ajunge în top dacă este îndrumat de cei mai buni profesori. Deși au fost momente când credeam că nu voi reuși niciodată să stăpânesc atâtea informații, am înțeles că nimic nu e imposibil când îți dorești ceva cu adevărat, și anume să salvezi vieți”, spune Maria.
Nici ea nu s-a gândit încă la o specializare, conștientă că drumul este lung și că e abia la început, însă ar fi fericită să opteze pentru o carieră în chirurgie.
„Mereu am luat în calcul și varianta de a pleca din țară la un moment dat, deși sper ca lucrurile să se mai schimbe aici până devenim noi medici cu adevărat”, spune Maria.
Nu ne rămâne decât să sperăm că toți acești tineri de excepție vor alege să rămână în țara lor la finalizarea studiilor, pentru că doar cu oameni inimoși, deschiși, capabili, apți să înțeleagă nevoile bolnavilor, mai putem spera în salvarea sistemului sanitar românesc.
Citește și:
CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/Un zâmbet mai puternic decât moartea. Lecția Zorba sau bunicul care și-a smuls nepotul din ghearele flăcărilor și-a fugit cu el în mare
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!