Liderul USR Dan Barna a explicat într-o conferință de presă că legea actuală îngreunează procesul de strângere a semnăturilor. Astfel, pe lângă plafonul de minim 500.000 de semnături la nivel naţional, mai există o a doua regulă, ca în minim 21 de judeţe să existe 20.000 de semnături.

USR pleacă cu caravana ”Fără penali în funcții publice”; În 12 județe nu s-a strâns numărul minim de semnături

”În acest moment, în 9 judeţe suntem aproape de prag sau l-am depăşit. Am depăşit pragul în Bucureşti, Constanţa, Sibiu, Braşov, Cluj şi Timiş. Celelalte judeţe în care suntem aproape sunt Arad, Bihor şi Iaşi. Mai sunt 12 judeţe unde în această ultimă lună de campanie trebuie să ajungem la pragul de 20.000 de semnături. Aceste 12 judeţe, care sunt ţinta caravanei despre care o să vorbesc în continuare, sunt următoarele: Tulcea, Galaţi, Neamţ, Bacău, Suceava, Vaslui, Prahova, Argeş, Dolj, Hunedoara, Alba şi Mureş. Acestea sunt judeţele în care vom aloca şi recomandăm tuturor cetăţenilor români să aloce resurse, pentru a ajunge la pragul de 20.000 de semnături”, a spus Barna.

USR demarează, de miercuri, o caravană la nivel de naţional timp de două săptămâni, cu două echipe care vor merge pe trasee prestabilite.

„Unul va fi: Tulcea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Suceava şi din nou Galaţi. Cealaltă caravană va fi: Ploieşti, Piteşti, Craiova, Hunedoara, Alba, Mureş şi oraşele de pe Valea Prahovei. Practic, ne propunem ca timp de două săptămâni să stăm câte trei zile în fiecare din aceste judeţe, în capitala de judeţ şi în oraşele din judeţele respective pentru a-i ajuta pe voluntarii de acolo să strângă semnături şi să ajungem la acest prag de 20.000 de semnături care este absolut necesar pentru a avea o iniţiativă cetăţenească”, a spus Dan Barna.

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

„Este o miză importantă pentru viitorul nostru. Dacă vrem ca tinerii şi copiii să continue să trăiască în această ţară şi nu să le dăm un mesaj de părăsire a ţării, e important pentru noi ca stat să avem acest mesaj în Constituţie pentru actuala guvernare, pentru că Liviu Dragnea, pentru că PSD a adus România în stadiul să pară normal să fii condamnat penal şi să conduci statul”, a declarat Barna.

Preşedintele USR a precizat că autocarele pregătite pentru continuarea campaniei vor pleca în caravană miercuri, la ora 10.30, de la Statuia Aviatorilor din Bucureşti.

Și actorii din București au ieșit în Piața Universității pentru campania #FaraPenali, în după-amiaza zilei de miercuri, 18 iulie. Printre ei, s-au aflat Oana Pellea, Marius Manole și Victor Rebengiuc.

În luna mai, Primarul din Timișoara i-a făcut troțkiști pe cei din USR, care l-au agasat cu semnături pentru Campania Fără Penali. Nicolae Robu: „Sunt șeful Poliției Locale, eu dau ordine!’.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Leguma care i-a îmbogățit pe mai mulți români. Au vândut direct la americani. Un colos care face un produs adorat în întreaga lume a cumpărat tone întregi
FANATIK.RO
Leguma care i-a îmbogățit pe mai mulți români. Au vândut direct la americani. Un colos care face un produs adorat în întreaga lume a cumpărat tone întregi
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Specia rară care și-a făcut apariția în România. Vine din Mongolia și China și ajunge accidental în țara noastră. Puțini au știut ce au în față
FANATIK.RO
Specia rară care și-a făcut apariția în România. Vine din Mongolia și China și ajunge accidental în țara noastră. Puțini au știut ce au în față
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI