”Riscul alergiilor produse de ambrozie este mai mare în perioada vară-toamnă, când se produce și se eliberează în atmosferă cea mai mare cantitate de polen alergizant”, a declarat, pentru Libertatea, conferențiar doctor Roxana Bumbăcea, președintele Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC).

Numărul românilor alergici la ambrozie sau ”iarba pârloagelor”, cum i se spune în popor, s-a dublat în ultimii trei ani, ajungând la mii de cazuri, mai ales odată cu extinderea plantei din regiunile Vestice spre cele din Sud.

„Problema alergiilor generate de iarba pârloagelor este deja o problemă de sănătate publică. La nivelul Europei, sunt aproximativ 33 milioane de oameni cu alergii cauzate de ambrozie, iar cifrele se pot dubla în anii următori. În România, nu avem date exacte, întrucât nu avem studii epidemiologice, dar putem vorbi cu certitudine de o creștere constantă a numărului de pacienți cu alergii cauzate de ambrozie”, a adăugat medicul Bumbăcea.

În ultima perioadă a crescut și perioada în care ambrozia provoacă alergii, iar formele bolii sunt mai severe.

”Mai mult, putem spune că a crescut și perioada în care pacienții sunt simptomatici. Dacă, inițial vorbeam de 2-3 săptămâni în perioada august-septembrie, acum vorbim de 7-8 săptămâni, din august, septembrie și, uneori, chiar și octombrie. În plus, și severitatea formelor clinice de boală a crescut”, a mai spus președintele Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică.

Războiul politic din USR, faza doi. Elena Lasconi a fost lăsată doar cu biroul și fotoliul din sediul de campanie
Recomandări
Războiul politic din USR, faza doi. Elena Lasconi a fost lăsată doar cu biroul și fotoliul din sediul de campanie

Alergia la ambrozie se manifestă prin rino-conjunctivită – strănut repetat, secreții nazale, mâncărimi nazale și oculare, blocaj nazal, lăcrimare. Acestor simptome li se pot asocia și cele specifice astmului, respectiv tuse și respirație dificilă. Câteodată, dar mai rar, pe lângă simptome respiratorii, poate apărea și urticarie sau eczemă.

Potrivit medicului, alergiile produse de ambrozie nu pot fi trecute cu vederea, iar pentru conștientizarea importanței riscurilor pentru sănătate a înmulțirii acestei plante, Societatea Internațională a Ambrosiei a desemnat o zi specială, 23 iunie, ca Ziua Internațională a Ambrosiei.

Legea nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei a fost publicată pe 17 martie 2018, dar încă nu au fost elaborate normele de aplicare și responsabilitățile ministerelor implicate în strategia de combatere.

Ambrozia este o buruiană care se găsește în principal pe terenurile și câmpurile abandonate. De aceea, autoritățile locale și centrale trebuie să acorde o atenție deosebită distrugerii acesteia și, mai mult, sancționării proprietarilor care nu își curăță terenurile.


Citește și:

VIDEO/Medicul Radu Țincu: ”Bioterorismul nu este o poveste din cărți, este o poveste reală. Trebuie să fim pregătiți pentru accidente cu multe victime, ca să nu fie ca la Colectiv”

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Acum e și mai frumoasă, iar fiica lor îi seamănă leit. ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Acum e și mai frumoasă, iar fiica lor îi seamănă leit. ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
O tânără din Galați, menajeră într-un hotel din Austria, concediată dintr-un motiv halucinant. „Mi-a spus pe un ton dur”
Adevarul.ro
O tânără din Galați, menajeră într-un hotel din Austria, concediată dintr-un motiv halucinant. „Mi-a spus pe un ton dur”
Corina Dănilă, apariție inedită într-un nou proiect. Unde poate fi văzută acum actrița. VIDEO
Elle.ro
Corina Dănilă, apariție inedită într-un nou proiect. Unde poate fi văzută acum actrița. VIDEO
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
EXCLUSIV. Nicuşor Dan anunţă că vrea să îl pună premier pe Bolojan în locul lui Ciolacu, dacă ajunge preşedinte
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Nicuşor Dan anunţă că vrea să îl pună premier pe Bolojan în locul lui Ciolacu, dacă ajunge preşedinte
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI