Joi seară, serviciul de urgenţă 112 a fost solicitat să intervină la o pensiune din Bran, unde erau cazaţi mai mulţi copii şi însoţitorii lor, o parte dintre ei acuzând dureri abdominale. Prin urmare, au decis să cheme ajutoare.
La pensiunea respectivă au ajuns trei ambulanţe şi un echipaj SMURD pentru a acorda îngrijiri copiilor, iar şase dintre ei, precum şi un adult, au fost transportaţi la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Braşov.
De asemenea, reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor şi o echipă de poliţişti au demarat propriile anchete.
„A existat un apel la 112 prin care se semnala că mai multe persoaare acuză dureri abdominale. La ora actuala intervin cadrele medicale şi mai multe persoane au fost transportate la spital. Politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la cele semnalate, iar împreună cu specialisti din cadrul altor institiţii cu atribuţii în domeniu vor demara, chiar în această seara, verificări la acea unitate“, a spus Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.
Citește și: REPORTAJ/ Visul unei nopți de vară se năruie în praful de pe uliță. Marea Neagră e la distanță de ani lumină de un sat din Dolj
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
pikpik • 01.09.2023, 19:06
Ziceti numele pensiunii, ca så nu mai meargå lumea, altfel o amendå de 3 lei, nu-i va speria, nemernici