Prima ipoteză lansată în urma autopsiei cadavrului, efectuată astăzi la INML „Mina Minovici”, este că decesul pacientei ar fi survenit în urmă cu două zile (față de momentul descoperirii cadavrului) și a fost cauzat pe fondul epuizării fizice, o slăbire accentuată ireversibilă, stare care a dus la insuficiența multiplă a organelor și, în final, la stopul cardiorespirator.  

Pe trupul pacientei care a dispărut de sub nasul angajaților Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” nu au fost descoperite semne de violență.

Vreme de patru zile, pacienta Victoria Trandafirescu a rătăcit prin bălăriile din curtea spitalului, înfometată, speriată, singură, până și-a găsit sfârșitul.

Un pacient cu probleme psihice, dar nu un om violent, dispare pur și simplu de sub nasul medicilor, al asistentelor și al infirmierilor care trebuiau să aibă grijă de el. Cinci zile mai târziu, trupul fără viață al Victoriei Trandafirescu este descoperit în „jungla” unității medicale bucureștene, în boscheții în care și-a dat ultima suflare. Autopsia efectuată astăzi la IML „Mina Minovici” a scos la iveală un fapt cutremurător. Biata femeie a murit de foame!

Femeia nu mâncase de mai multe zile

Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”
Recomandări
Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”

Vorbim de o persoană care și așa avea un organism extrem de slăbit. Faptul că timp de mai multe zile nu s-a mai alimentat, nu s-a hidratat, a dus la o slăbire accentuată și, prin urmare, la epuizarea completă a resurselor biologice ale întregului organism care a fost privat de elementele de bază.

A trecut de limita reversibilității și, pe cale de consecință, a urmat insuficiența pluriorganică și stopul cardiorespirator. Adică decesul. Pe corp nu sunt semne care să indice că ar fi avut de suferit în urma unor violențe”, ne-au explicat surse judiciare.

Victoria avea stomacul gol și micșorat. Ca de altfel toate organele interne.

Ancheta va viza și felul în care pacienta a fost îngrijită și tratată

Acum, ancheta polițiștilor și a procurorilor bucureșteni va trebui să stabilească nu numai cum a reușit un om bolnav să plece dintr-un spital, de sub nasul celor care trebuiau să-l trateze, ci și cum a fost îngrijită Victoria pe perioada în care a fost internată.

Este de văzut dacă pacienta a primit alimentație de proastă calitate sau nu mânca pentru că refuza acest lucru pe fondul bolii psihice de care suferea. Oricum, specialiștii care au avut-o în tratament ar fi trebuit să se preocupe de hrănirea și tratarea ei pentru a evita ca organismul foarte slăbit să ajungă în faza de malabsorbție proteică în care să apară tulburări majore din cauza lipsei proteinelor care sunt vitale pentru supraviețuire”, au adăugat sursele citate.

Cercetările la fața locului continuă

La fața locului, în curtea spitalului Obregia, cercetările continuă. Polițiștii au venit pentru a doua oară în zona unde a fost găsit corpul neînsuflețit al Victoriei Trandafirescu.

EXCLUSIV/ Verdict groaznic al legiștilor: pacienta a murit de foame, singură și speriată în bălăriile din curtea spitalului administrat de Primăria Capitalei

EXCLUSIV/ Verdict groaznic al legiștilor: pacienta a murit de foame, singură și speriată în bălăriile din curtea spitalului administrat de Primăria Capitalei

După ultimele informații furnizate de legiști, aceștia încearcă să stabilească acum ce a făcut Victoria Trandafirescu în zilele a fost în viață prin curtea spitatului.

Procesul foștilor clerici Cornel Onilă și Sebastian Jitaru a ajuns la Înalta Curte. Detalii din dosarul agresiunilor sexuale împotriva elevilor de la seminar
Recomandări
Procesul foștilor clerici Cornel Onilă și Sebastian Jitaru a ajuns la Înalta Curte. Detalii din dosarul agresiunilor sexuale împotriva elevilor de la seminar

CITEȘTE ȘI:

Nestingherit prin Spitalul de Psihiatrie. Un reporter Libertatea a refăcut traseul Victoriei Trandafirescu din ziua dispariției

6 zile de coșmar și un final de groază. Ginerele femeii moarte în curtea spitalului Alexandru Obregia a povestit pentru Libertatea calvarul ultimelor zile

Moartă în jungla spitalului! Ipoteză teribilă în cazul Victoriei Trandafirescu: a stat ascunsă în curtea unității medicale până la epuizare fizică și psihică

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dorința lui Putin ca să pună capăt războiului din Ucraina. Nici nu se gândește la pace până nu este îndeplinită
Știrileprotv.ro
Dorința lui Putin ca să pună capăt războiului din Ucraina. Nici nu se gândește la pace până nu este îndeplinită
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Amestecul care te scapă definitiv de musculițele din bucătărie. Se face din două produse care costă doar câțiva lei și se găsesc în orice magazin
FANATIK.RO
Amestecul care te scapă definitiv de musculițele din bucătărie. Se face din două produse care costă doar câțiva lei și se găsesc în orice magazin
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
El este poliţistul de 21 de ani, care a murit chiar la ieşire din tură. Flavius s-a prăbuşit în baie. "Drum lin şi odihnă veşnică băiat drag"
Observatornews.ro
El este poliţistul de 21 de ani, care a murit chiar la ieşire din tură. Flavius s-a prăbuşit în baie. "Drum lin şi odihnă veşnică băiat drag"
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI