Tragedie pe un baraj din sudul județului Vaslui, unde o adolescentă de 17 ani a murit înecată în timp ce se afla la scăldat. Copila, aflată în vizită la mama sa naturală din localitatea Rădășești, s-a dus împreună cu sora sa și o altă fată la scăldat în acumularea Râpa Albastră, din nordul municipiului Bârlad.

La un moment dat, cele trei copile au început să strige după ajutor, două dintre ele fiind salvate de către alte persoane aflate pe malul barajului. Din păcate, adolescenta de 17 ani nu a mai putut fi scoasă din apă, fiind solicitată intervenția pompierilor.

”Adolescenta a fost recuperată de către pompierii militari și predată echipajului medical al Serviciului de Ambulanță. S-au efectuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat pozitiv, fiind declarat decesul”, a precizat, vineri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Petru Iftene.

Adolescenta de 17 ani era în plasament la o familie din Timișoara și se afla în vacanță la mama sa naturală.

Citește și: VIDEO/ Ultima noapte de întuneric și prima dată când s-a aprins becul într-un cătun pierdut din Apuseni. Au așteptat o sută de ani să primească lumină


 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Viva.ro
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Oncologul de 96 de ani care sfidează bătrânețea: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste desert”
Adevarul.ro
Oncologul de 96 de ani care sfidează bătrânețea: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste desert”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Adolescentul care şi-a ucis mama şi fraţii şi plănuia un masacru la fosta sa şcoală, condamnat la 49 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Adolescentul care şi-a ucis mama şi fraţii şi plănuia un masacru la fosta sa şcoală, condamnat la 49 de ani de închisoare
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI