Gabriela Firea a fost întrebată care este în acest moment relația sa cu Liviu Dragnea. „Îmi pare rău să spun, dar este tensionată, depinde mult și de dumnealui, eu sunt un om al dialogului”, a spus ea, precizând că a fost uimită de toată „regia” cu doamna Carmen Dan care a scos xeroxuri cu convorbiri private cu prefectul Capitalei.

„E o breșă, pur și simplu, între noi”, a mai arătat Firea.

Ea a precizat că la ficare ședință de CExN i se reproșează că este nouă în partid și să o lase mai moale cu propunerile curajoase”.

„Simt că am pierdut, din nefericire, chiar și oameni care ne-au simpatizat, din țară dar și București. Simt că trebuie să facem ceva, să spună colegii, cei mai vechi”, a mai afirmat Firea, la ieșirea din ședința conducerii PSD.

„Mă întreba cineva, dacă nu vă e teamă că vi se va retrage spijinul la Capitală? Păi care sprijin, că nu prea am avut sprijin, cu câteva excepții”, a mai declarat Firea, ea mulțumindui premierului Dăncilă.

Gabriela Firea a precizat că în acest moment câteva proiecte importante sunt blocate, precum transferul ELCEN, dar și trecerea Centurii Capitalei și a metroului la Primăria Generală, pentru că sunt „grupuri de lucru” care se fac că lucrează.

Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Recomandări
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE

„Au fost miniștri și prim-miniștri care au spus după ce nu au mai fost în funcție că au vrut să facă lucruri dar nu au fost lăsați, de domnul președinte ( Liviu Dragnea, nr)”, a acuzat Firea.


CITEȘTE ȘI:

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Viva.ro
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Iubirea complicată dintre Ozana Barabancea și Cezar Ionașcu. Ce nu s-a știut despre relația lor și motivul neplăcut pentru care s-a terminat! Acum, soția Oksana l-a dat afară din casă, dar stai să vezi ce i-a făcut Ozana!
Libertateapentrufemei.ro
Iubirea complicată dintre Ozana Barabancea și Cezar Ionașcu. Ce nu s-a știut despre relația lor și motivul neplăcut pentru care s-a terminat! Acum, soția Oksana l-a dat afară din casă, dar stai să vezi ce i-a făcut Ozana!
Bijutierii se revoltă după controalele lui Piedone. „Metalul în bijuterii e o necesitate tehnică, nu o înșelătorie”
Adevarul.ro
Bijutierii se revoltă după controalele lui Piedone. „Metalul în bijuterii e o necesitate tehnică, nu o înșelătorie”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda: "Cea mai mare capcană"
Observatornews.ro
Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda: "Cea mai mare capcană"
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI