„Acești tineri sunt olimpici naționali și internaționali. Pe acești tineri i-am văzut la Untold și la ElectricCastle. Asta știu sigur. Este un semn că ne putem recoagula”, a declarat pentru Libertatea părintele Constantin Necula.

Potrivit părintelui profesor, care este consilier misionar-pastoral şi de imagine al Arhiepiscopiei Sibiului – organizatoarea ITO 2018 – întâlnirea de la Sibiu este ca „o nuntă a tinerilor”.

„Este o nuntă, o nuntă a tineretului român, o nuntă a tinerilor de pretutindeni, cu descoperirea de sine și apropierea de Hristos. Și mai este ceva. Acești tineri au venit la ITO-2018 fără să fie mânați de nimeni. Să le spunem oamenilor că nu au venit mânați din spate. Ceea ce fac pleacă din inima lor și merge direct în inima lui Dumnezeu. Avantaj joc România, de data asta!. Mă bucur de ei, pentru că alături de ei poți să descoperi că îți bate inima, că nu ți-e rușine, că nu-ți crapă obrazul când treci pe lângă ei. Lângă o asemenea parte din România cum să reacționezi, cum să le mulțumești? Doar iubindu-i!”, spune părintele Necula.

Părintele profesor a criticat imaginile în care tinerii sunt prezentați bând, drogându-se sau făcând rele.

„Asistăm la dezdrobarea, dezalcolizarea și dezabuzarea tineretului român. Așa cum am spus, acești copii au mers la concerte, la concursuri internaționale, la festivalul international de teatru. Anul trecut erau elevi, acum sunt studenți la drept, medicină, politehnică. Le mulțimim celor care ne jignesc și spun că nu suntem în stare să fim autentici și moderni. Revin și spun, numai un ignorant poate ignora România aceasta”, a adăugat părintele profesor.

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

Pr. Constantin Necula a mai spus că tinerii ortodocși, „fără a pierde nimic din spiritul de veghe al culturii libertății și respectării aproapelui”, refuză „ideologizarea Ortodoxiei și încrâncenarea, privind cu emoția nădejdii ziua de mâine”.

Potrivit părintelui profesor, peste 3.500 de tineri au devenit „sibieni” pentru patru zile.

„Sunt tineri din țară, din diaspora, dar și din alte țări ortodoxe. Întorși acasă, vor regăsi dragostea primitoare. Din ea vor crește maturii unei Românii mai pașnice și mai luminoase în a împlini binele. Vrem România înapoi! România cea adevărată”, a mai spus părintele Necula.

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu se desfășoară în perioada 6 – 9 septembrie 2018, sub tema „Unitate, credință, neam”. La această întâlnire, Patriarhul României i-a invitat pe tineri să fie prezenți la sfințirea Catedralei Naționale.

„Vă invităm pe toţi la Bucureşti, anul acesta, în 25 noiembrie, pentru a fi prezenţi la sfinţirea Catedralei Naţionale”, a spus Patriarhul României.

Citește și:

VIDEO EXCLUSIV/ Damian Drăghici își gândește singur toate show-urile: „Vreau să fiu sigur că toate lucrurile sunt la locul lor”

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
Adevarul.ro
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Credea că-și dă casa prin Airbnb unei familii, dar în schimb au venit 500 de tineri. Cum a găsit-o la final
Observatornews.ro
Credea că-și dă casa prin Airbnb unei familii, dar în schimb au venit 500 de tineri. Cum a găsit-o la final
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI