Oribila crimă a fost descoperită chiar de soţul femeii ce avea doar 44 de ani. Acesta şi-a găsit soţia într-o baltă de sânge, iar un incendiu izbucnise de la subsol. Victima avea lovituri la cap şi nu a mai putut fi salvată de medici.

Poliţiştii de la „Omoruri” l-au văzut pe suspect pe camere de supraveghere

Imediat după descoperirea cadavrului, o echipă de poliţişti şi criminalişti de la Poliţia Capitalei a demarat verificările. Au strâns probe şi au vizionat zeci de ore de înregistrări surprinse de camerele de supraveghere din zona respectivă.

În doar câteva zeci de ore, ofiţerii de la „Omoruri” au dat de urma criminalului. Este vorba despre un sirian din Damasc, în vârstă de 32 de ani, care a venit în România anul trecut din Germania, cu un lot de refugiaţi.

Criminalul a fost surprins în casă de menajeră

Din primele inormaţii se pare că tânărul se cunoştea cu fiica proprietarilor vilei şi chiar o vizitase cu o zi înainte de crimă. „Ar fi simulat că pleacă după întâlnirea cu fata respectivă, însă a rămas în casă. Când a venit menajera să facă curăţenie, între cei doi ar fi izbucnit un conflict”, au declarat pentru Libertatea, surse din rândul anchetatorilor.

Sirianul a mai fost cercetat anul trecut pentru viol

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

Cert este că, în vila din sectorul 6, au fost găsite urme papilare ale celui cercetat acum pentru omor. De altfel, aceste probe i-au condus pe anchetatori şi către un alt caz de viol, comis anul trecut, tot de acest sirian. Atunci, judecătorii au decis să-i dea doar control judiciar tânărului suspect acum de crimă.

Suspectul a fost prins duminică seară pe o stradă din sectorul 6 al Capitalei şi a fost dus la audieri. Când i-a văzut pe anchetatori, a zis doar „judge” (n. r. judecător), semn că va da declaraţii doar în faţa acestuia.  Refugiatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi, chiar dacă nu a recunoscut nimic şi nu a suflat o vorbă despre ceea ce s-a întâmplat în vilă, va fi dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI