Poveștile militarilor din echipa Invictus, o mișcare sportivă dedicată soldaților invalizi și răniți în zonele de conflict, vor fi spuse miercuri, de Andreea Marin, într-o ediție specială a emisiunii Libertatea LIVE. De la ora 12.00, militarii-eroi vor fi pe stadionul de rugby al clubului Steaua, pentru a ne împărtăși din experiențele lor uluitoare de viață.
O să-l cunoaștem mai bine pe plutonierul adjutant Vasile Zbâncă, din Bistrița. El a fost rănit în 2010, în Afganistan. Mașina blindată în care se afla a trecut peste un dispozitiv improvizat, iar în urma deflagraţiei, militarul a fost grav rănit și transportat de urgență la spital. Are ambele picioare amputate de sub genunchi și este încadrat în gradul II de invaliditate. A trecut peste această tragedie, iar acum se antrenează la disciplinele ciclism – handbike și sitting volleyball. Speră să revină cu o medalie de la Jocurile Invictus din Australia.
Greu încercat a fost și plutonierul major Cătălin Pârvu. A fost rănit tot în Afganistan, în 2018. Talibanii au detonat o bombă artizanală. A fost rănit grav la cap, faţă şi coloană, fiind diagnosticat cu comoţie cerebrală de gradul I.
Aceștia sunt doar doi dintre militarii care sunt acum sufletul mișcării Invictus România.
Recomandări
Războiul politic din USR, faza doi. Elena Lasconi a fost lăsată doar cu biroul și fotoliul din sediul de campanie
Andreea Marin o să-i descopere miercuri, de la ora 12.00, pe toți cei care vor merge în Australia, la competiția sportivă la care vor participa 500 de soldați-eroi din 18 țări.
Din dorința de a încuraja și sprijini recuperarea fizică și reabilitarea militarilor răniți în teatrele de operații, în anul 2014, sub patronajul prințului Harry al Marii Britanii, s-au desfășurat, la Londra, primele jocuri Invictus, la care au participat 400 de competitori din 13 țări.
Citeşte şi:
Ce țară europeană a permis votul tinerilor de la 16 ani, dar doar dacă erau căsătoriți?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Unde se află secția de votare situată la cea mai mare altitudine (4650 de metri)?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce metodă creativă au folosit opoziția și cetățenii chilieni pentru a combate dictatura lui Augusto Pinochet?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care alegeri au generat un număr record de 30 de partide intrate în parlament?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce candidat american a participat la alegerile prezidențiale din închisoare și a obținut aproape 1 milion de voturi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Acum e și mai frumoasă, iar fiica lor îi seamănă leit. ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Adevarul.ro
O tânără din Galați, menajeră într-un hotel din Austria, concediată dintr-un motiv halucinant. „Mi-a spus pe un ton dur”
Elle.ro
Corina Dănilă, apariție inedită într-un nou proiect. Unde poate fi văzută acum actrița. VIDEO
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Nicuşor Dan anunţă că vrea să îl pună premier pe Bolojan în locul lui Ciolacu, dacă ajunge preşedinte
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort