În ce context aţi făcut această declaraţie şi de ce?
Dumitru Voicu
: În contextul în care la ţară, la ţara dumneavoastră, ştiţi, uitaţi-vă la zonele rurale, să vedeţi ce-a mai rămas pe-aci. Nu vorbesc de oraşe, nu vorbesc de astea. Da?

Vă referiţi inclusiv la locuitorii comunei pe care o conduceţi?
Păi, în comuna asta, eu când mă duc după oameni sau oamenii care se duc după cetăţeni şi chiar şi zilieri, asta găsesc pe la cârciumi. La asta m-am referit, domnul meu, da?

Este o generalizare. O susţineţi în continuare în totalitate?
Cine a spus că este generalizată?

Când spuneţi că în România au mai rămas doar bătrânii, beţivii, puturoşii şi atât, este o generalizare.
Mă învăţaţi gramatica limbii române, domnul meu? Eu v-am răspuns cu eleganţă şi v-am spus ce găsesc pe aci, pe la noi, pe la cârciumi, prin sat. (…) Nu este generalizare. Ce faceţi atâta caz? Dacă era generalizare, precizam.

Comuna dumneavoastră are undeva pe la 4.600 de locuitori. Ei cu ce se ocupă, care este principala sursă de venit în comună?
Dar de ce puneţi întrebări de genul ăsta? Eu m-am referit la ce găsesc, am precizat, eu m-am referit la ce găsesc când mă duc şi eu, şi alţii să caut un zilier, pentru alte munci şi pe la fabrici. Da? Ăştia sunt p-aci, pe la cârciumi, dacă vă interesează. Ăştia îi găsiţi.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Deci vă referiţi la zilieri atunci, nu la toată lumea?
Bineînţeles. Forţa de muncă calificată, patru milioane, sunt plecaţi, ştiţi bine, peste patru milioane. Mai este forţă de muncă calificată care mai lucrează în această ţară, chiar la Dacia. (…) Dacă nu exista uzina, IAP pe vremuri, dacă nu exista Automobile Dacia la noi în Argeş mai rău ca în Valea Jiului. Şi eu ştiu ce vorbesc. Da? Ăsta este adevărul şi nu scoateţi din context.

Aţi mai spus un lucru. “Imaginea negativă a României nu e făcută de românii care au plecat la muncă în străinătate, ci de românii de aici, care primesc bani din străinătate ca să ne denigreze ţara”. De la cine primesc bani?
Ia studiaţi dumneavoastră mai bine situaţia şi fiţi mai realist.

Eu pe dumneavoastră vă întreb, că dumneavoastră aţi făcut afirmaţia aceasta.
Dacă mă întrebaţi pe mine, vreţi să veniţi şi cu probe? Ce vreţi să ştiţi despre ţara asta? Dumneavoastră aţi făcut, tineretul acesta sau cine sunteţi, presa asta, şi despre ce se întâmpla în România privind justiţia. Justiţia este cea mai coruptă instituţie din România, şi o spun de 20 de ani, având în vedere că sunt primar tocmai după 92 şi am mai avut de-a face cu această latură a societăţii româneşti.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Când Justiţia în România va fi curată, ţara asta va merge foarte bine, nu perfect. În ceea ce priveşte afirmaţia de mai devreme, eu ştiu pe ce mă bazez şi în viitor o să demonstrez de ce am spus, ca să ştiţi şi dumneavoastră.

Uitaţi-vă numai la nişte euroaparlamentari, care vorbesc tare urât despre această ţară, care, din punctul meu de vedere, este mirifică. Dacă prinţul Charles spune că este extraordinară, Papa Paul Ioan a spus că este Grădina Maicii Domnului, de ce nu vorbesc ăştia şi despre acest aspect? Este Grădina Maicii Domnului, este o ţară foarte frumoasă.

Eu v-am întrebat despre afirmaţia privind plata…
Pot să pun o întrebare retorică? Dumneavoastră sunteţi convins de ce spun eu? Aşa, sufleteşte, că cei care se duc pe afară şi reprezintă ţara o vorbesc de bine? Uitaţi-vă în Parlamentul European ce europarlamentari, nu nominalizez, vorbesc ţara de rău.

Dar credeţi că sunt plătiţi?
N-am dat nume, domnule, dar sunt convins că sunt plătiţi.


Citește și:

REPORTAJ/ Fără mâini și picioare, dar învață la o școală obișnuită. Lecția de viață a unei fetițe orfane din Vaslui

EXCLUSIV/ Jean Constantin, infarct în Cimitirul Bellu, de la o glumă! Episod incredibil întâmplat cu 3 decenii înainte de moartea marelui actor

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI