Românii care nu și-au microcipat câinii din casă sau din curte riscă o amendă cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei, a declarat pentru Libertatea, președintele Colegiul Medicilor Veterinari din România, Viorel Andronie.
În România sunt 9 milioane de locuințe și aproape 7,5 milioane de gospodării, dintre acestea doar vreo 1,7 milioane sunt asigurate cu asigurarea obligatorie a locuinței.
Pe de altă parte, în ultimii ani, reprezentanții ANSVSA estimau că în România există circa 3,5 milioane de câini cu stăpân, iar dacă am actualiza cifrele după estimări, s-ar ajunge undeva la aproape 3,7 milioane de câini cu stăpân.
Deci putem spune că una din doua gospodării are un câine. Potrivit lui Viorel Andronie, până la ora actuală s-au cipat 2,7 milioane de câini. Prin cipare se înțelege ca termen general identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân, care a devenit obligatorie de la 15 martie 2014.
Câine versus casă
Ciparea câinelui vine cu un cost cuprins între 50 și 200 de lei, în funcție de cipul ales de stăpânul patrupedului.
În același timp, asigurarea obligatorie a casei costă între 45 și 90 de lei, în funcție de tipul de asigurare la care se încadrează casa.
Dacă nu îți identifici și înregistrezi câinele în Registrul Evidenței al Câinilor cu Stăpân (RECS) riști o amendă cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei. Pe de altă parte, dacă nu îți faci asigurare obligatorie de casă, riști o amendă de doar 500 de lei.
Medicul veterinar spune că procesul de identificare și înregistrare a câinilor întâmpină o serie de probleme, iar cel mai des întâlnite sunt teama proprietarilor de a plăti impozite și lipsa resurselor financiare. Ca o scurtă paranteză, lipsa banilor este principalul motiv invocat pentru care majoritatea românilor, în special cei din mediul rural, nu încheie nici asigurarea obligatorie a locuinței.
Pe de altă parte, lipsa de informare sau neimplicarea autorităților locale constituie alte două motive pentru care aproape un milion de câini cu stăpân sunt încă necipați. Ultimul motiv expus de președintele CMVR ține de faptul că un câine care este agresiv este mai greu de prins sau ținut, cu atât mai mult cu cât proprietarii acestora sunt sunt în vârstă (mai ales în mediul rural).
Conform legislației în vigoare, obligația de a identifica și înregistra câinele aparține proprietarului. Medicul veterinar prestează aceste servicii în baza solicitării proprietarului. Medicul nu poate obliga proprietarul, poate cel mult să-l informeze cu privire la aceste obligații.
Citește și:
Scandalul greșelilor din manuale a ajuns în Parlament. Șefa Editurii Didactice și Pedagogice nu vede greșeli, ci „o oarecare virgulă pierdută pe undeva”