VIDEO / Casele cu acoperişuri din paie din Apuseni, pe cale să dispară. Bătrânii plâng moartea unor embleme vechi de un secol

Pierdute pe crestele Apusenilor sunt ultimele sate în care s-a păstrat, până astăzi, tradiţia acoperişurilor de paie. Sunt emblemele acestei zone, acum pe cale de dispariţie. Casele de aici au 100 de ani, uneori mai mult. Au fost construite să dureze, la fel şi acoperişurile lor, unice în lume ca formă şi construcţie.

Multe încep să se deteriorieze, însă, pentru că nu mai sunt îngrijite. Locuitorii acestor case sunt îndeosebi bătrâni. Cei care au ştiut să construiască astfel de acoperişuri au murit, iar meşteri tineri nu prea se mai găsesc. Nu în toate aceste zone izolate.

Povestea aceasta se repetă şi în Albeşti, un sat din judeţul Alba aflat pe la 1.000 de metri altitudine, într-un vârf de munte. Face parte din comuna Râmeţ, un loc recunoscut pentru frumuseţile naturale, dar uitat pentru comoara culturală pe care o reprezintă.

Aici, majoritatea caselor arată cum arătau şi la 1918, la înfăptuirea Marii Uniri. În cătunul acesta mai locuiesc 4-5 oameni doar, apropiaţi ca vârstă de Centenar.

Printre ei este şi Valeria Mătărângă, care se pregăteşte să împlinească 80 de ani. Soţul ei a murit în urmă cu aproape 60 de ani. Mai are trei copii, dar toţi sunt plecaţi prin alte sate sau oraşe. În Albeşti mai locuieşte sora ei, la o casă din apropiere. Se strigă în fiecare dimineaţă din tindă şi se întâlnesc când au timp.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Casa Valeriei Mătărângă, cu un şopronul tradiţional lângă

Izolarea acestui cătun în care mai locuiesc doar câteva familii este aproape totală. Un medic îi mai vizitează o dată la două săptămâni, iar poştaşul vine odată pe lună, cu pensia şi cu veşti de la oraş.

Arta construcţiei acoperişurilor de paie

Dar în această izolare se păstrează câteva dintre cele mai vechi acoperişuri de paie din România. Cel mai „nou” dintre ele datează de acum şase decenii şi a fost construit chiar în curtea casei Valeriei.

Acoperişurile au fost perfecţionate de veacuri. Trebuie construite la un unghi precis, în funcţie de înălţimea lor (undeva între 50 şi 60 de grade), pentru a nu lăsa apa şi zăpada să se acumuleze, dar cu grijă ca tot acoperişul să nu se năruie. Paiele din care sunt construite sunt, de cele mai multe ori, din secară, culese în momente speciale, toamna. Atunci spicul este mai lung şi mai rezistent. Se ştie bine că spicul de la munte este cel mai bun. Aşa au ajuns să reziste şi mai bine de un secol.

„Nu era mama mea născută când s-au ridicat acoperişurile ălea”, spune Valeria, arătând spre vale.

Recomandări

Ce înseamnă Trump pentru alegerile din România? Că AUR nu mai e așa de rău?

Acolo mai sunt câteva case părăsite, al căror acoperiş stă să cadă.

Multe dintre ele, şi cele care acoperă case încă locuite, sunt într-o stare avansată de degradare. Au găuri şi plouă înăuntrul lor. Valeria spune că s-a rugat de copiii ei să vină să le dărâme, pentru a fi înlocuite cu ţiglă.

„Se pierde acoperişul, se pierde, dar măcar lemnele pentru iarnă să le pot băga acolo„, spune ea.

Istoria, oricât de frumoasă, nu îi ţine casa încălzită iarna.

Nu există altă variantă. Nimeni nu mai ştie prin partea locului să facă astfel de acoperişuri.

Au dispărut şi meşterii, şi materialele

„Oamenii nu mai ştiu, că au murit cei care acopereau„, spune femeia.

Locuitorii din Albeşti sunt bătrâni, aşa că nici paie nu mai pot strânge. Dacă ar vrea să le cumpere, pentru a face acoperiş aşa cum trebuie, ar fi nevoiţi să scoată din buzunar şi 1.000 de lei, iar asta doar pentru material.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

„Noi aici aram, toţi vecinii aram, şi ăştia de jos erau o casă de oameni, copii, ei doi şi copiii lor, patru copii. Aici tot aşa, erau trei copii şi ei, părinţii. Aici, tot aşa”, arată cu mână Valeria către casele fantomă din jur.

„La toate casele au fost oameni mulţi şi se ara şi aveam paie, paie multe, şi coseau oamenii, nu lăsau un pic de teren necosit şi nearat. Cât aram cu plugul, dăi cu sapa, de înapoi, că se făcea greş şi nu creştea holda”, explică femeia.

Acum, nu mai are cine să se ocupe de paie. Speranţa ei stă în copii, că vor veni să-i pună ţiglă.

Şi aşa se va pierde încă o bucată de istorie.

Citește și:

Șeful radioului public, Georgică Severin, „s-a pregătit” de 18.000 de euro, în Barcelona, New York și Los Angeles, pe „subiecte extrem de diverse”

Urmărește-ne pe Google News