Matteo și-a făcut vacanța într-o zonă de risc a Egiptului

La începutul lunii februarie, Matteo a fost nominalizat la Ku Asian Music Awards, unde a câștigat premiul „Best Overseas Artist”, cu piesa „Panama” – titlu care i-a adus numeroase contracte.După o perioadă în care s-a împărțit între Asia și Europa, Matteo a decis că are nevoie de o pauză, așa că și-a luat iubita și a plecat în vacanță. Culmea este că nu a ales o insulă liniștită, ci a plecat tocmai în Egipt, în ciuda faptului că Ministerul Afacerilor Externe emisese un comunicat în care le specifica românilor să evite această țară! „Pe fondul incidentelor de natură teroristă, Parlamentul egiptean a decretat prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Arabe Egipt”, scria în atenționarea de călătorie, în care era specificat clar ca românii să manifeste o atenție deosebită la efectuarea călătoriilor către Sharm el Sheikh și alte obiective turistice din Sinaiul de Sud.

Matteo și-a făcut vacanța într-o zonă de risc a Egiptului

Matteo și-a făcut vacanța într-o zonă de risc a Egiptului

Matteo își dorea să ajungă în Egipt, așa că și-a luat inima în dinți și, alături de iubita lui, Elena, a plecat în vacanță acolo, în ciuda avertizărilor. Conștient de pericolul pe care îl implica locul pe care l-a ales pentru vacanță, Matteo a căutat un hotel în care să se simtă în siguranță atât el, cât și iubita lui. „De la începutul anului, a doua mea casă a devenit Asia, împărțindu-mi mereu timpul între acest continent și România. Simțeam nevoia de liniște, astfel că am decis să evadez pentru câteva zile, iar destinația aleasă a fost Egipt. E o zonă cu istorie și locuri frumoase, în care am considerat că voi reuși să-mi încarc bateriile. Când am plecat la drum știam deja ce s-a întâmplat în Egipt, însă hotelul ales era sigur pentru noi. Nu mi-aș pune niciodată viața în pericol și nici pe cea a iubitei mele”, ne-a declarat Matteo, care a avut norocul ca vacanța lui să nu fie presărată de evenimente neplăcute.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”


Teo Trandafir crede că banii aduc fericirea. „Orice salvează vieți aduce fericirea. Și medicii aduc fericirea”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI