Viorica Dăncilă a precizat că „discuţia despre încălcarea statului de drept este o temă falsă şi eminamente politică” şi că a adus argumente în acest sens.
În plus, premierul a precizat că toate modificările aduse legislaţiei din justiţie s-au făcut cu respectarea directivelor europene şi a valorilor europene, cu deciziile CCR, cu jurisprudenţa CEDO şi recomandările Comisiei de la Veneţia.
„În ceea ce privire protestul din 10 august, am arătat că la ora actuală este în curs o anchetă şi că în faţa legii, toţi trebuie să fim egali. Dacă au existat depăşiri ale cadrului legal, fie de o parte sau de alta, cei vinovaţi vor răspunde, dar numai o anchetă corectă poate stabili acest lucru” a mai spus ea.
Viorica Dăncilă a vorbit despre „manipulările şi zvonurile menite să inducă o percepţie greşită despre modul în care România abordează principiile statului de drept şi principiile şi valorile europene”, şi şi-a exprimat speranţa că „raţiunea va învinge” aceste manipulări.
Viorica Dăncilă a fost criticată aspru la Bruxelles în urma organizării referendumului pentru familie, dar și din cauza dosarelor de mare corupție din România.
Social-democrații din Parlamentul European spun că PSD s-a îndepărtat de la linia partidelor din familia socialistă europeană prin promovarea referendumului care să interzică căsătoriile persoanelor de același sens, chiar prin legea fundamentală, Constituția, relatează portalul euractiv.com.
Recomandări
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Citeşte şi:
22.000 de lei pe lună pensie de judecător! Libertatea a pus mâna pe statul de plată de la Înalta Curte de Casație și Justiție
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Adevarul.ro
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna