Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, pentru Libertatea: ”Noi am sprijini și un referendum împotriva corupției! Pentru că antidotul corupției este credința”
El a argumentat motivele pentru care Biserica susține referendumul pentru familie, care se va derula pe 6 și 7 octombrie.
„Dar nu e singurul referendum pe care noi l-am susține. Dacă s-ar organiza un referendum contra corupției, cu măsuri contra corupției, ne-am implica și în acesta”, a spus oaspetele redacției.
Și a argumentat: „Antidotul la corupție este credința! Un creștin adevărat internalizează valori care nu îl fac un om corupt”.
Vasile Bănescu a amintit apoi că „Biserica Ortodoxă Română a dat tot timpul mesaje în momentele cheie ale luptei anticorupție din România și rămânem angajați în această temă”.
La întrebarea repetată a Sorinei Ionașc: „Și chiar s-ar implica Biserica favorabil la un referendum împotriva corupției?”, răspunsul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei a fost: „Da. Și sper că nu numai noi, ci și celelalte culte, pentru că e importantă pentru societate lupta împotriva corupției”.
Urmărește integral interviul acordat de Vasile Bănescu ziarului Libertatea:
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT