Simona Pope, bucătarul-vedetă care a făcut parte din juriul emisiunii „Bake Off” (PRO TV), pictează teniși ca hobby; cofetar de profesie și artist-tatuator în timpul liber, nu s-a gândit să se dedice exclusiv acestui lucru, deși are talent și din mâinile ei ies minunății. Octavian Graure a făcut însă din personalizarea tenișilor un business, pentru că tot mai mulți tineri vor ca „sneakerșii” lor să fie… altfel. Unici. „De desenat desenez de când mă știu. Mama m-a îndrumat către o facultate cu profil economic, deoarece credea că dacă faci artă mori de foame. După ce am terminat facultatea, văzând că nu mă fac contabil, mi-a propus să intru în cofetărie, să fac câteva decoruri și tot ce ține de partea artistică, îmbinând astfel latura creativă cu siguranța materială”, ne-a declarat Simona, care a rămas tot în cofetărie, realizând unele dintre cele mai frumoase torturi de la noi. Deși se joacă în continuare cu culorile, fie prin prisma tatuajelor, fie a desenelor pe teniși, dulciurile rămân însă pasiunea ei.
Ultima fiță în modă: tenișii pictați
De cealaltă parte, Octavian s-a apucat de pictat teniși în urmă cu 4 ani, din dorința de a avea doar încălțăminte-unicat. La un moment dat, și-a dat seama că poate să facă bani din asta, așa că și-a transformat hobby-ul în afacere. De câte ori aude că-n România se deschide un magazin cu specific sportiv sau că un butic aduce colecții exclusivite, merge pentru a studia piața, dar și pentru a căuta marfă.
Zilele trecute, la inaugurarea unui magazin dedicat exclusiv sneakers-ilor, Octavian, care a personalizat fix pentru această lansare 6 perechi, ne-a spus pe scurt povestea lui. Așa am aflat că e pasionat de mic de adidași, dar mai ales de modelele care nu se găseau pe străzile din țara noastră. Din acest motiv s-a apucat să-și deseneze propriile încălțări sport. Tânărul spune că prima lui pictură a fost o galaxie și că atunci când a ieșit cu tenișii pe stradă nimeni nu credea că el este autorul transformării. La început, a experimentat pe propriile perechi, de fiecare dată încercând un alt desen, iar feedbak-ul primit de la prieteni l-a făcut să continue. Cu peste 300 de perechi de adidași lucrați până în prezent, Octavian Graure este cel mai căutat pictor de sneakers de la noi, asta pentru că este deschis la orice gen de pictură și că știe cum să-și mulțumească, de fiecare dată, clienții.