În deschiderea şedinţei de Guvern, şefa Executivului a fost aplaudată de miniştri, care s-au ridicat în picioare în momentul în care aceasta a ajuns la şedinţă.

În discurs, premierul Viorica Dăncilă a reluat mesajul pe care l-a transmis în plenul Parlamentului European.

„Am transmis un mesaj foarte clar, pe care îl reiau: România îşi menţine parcursul european şi respectă statul de drept. România a fost şi va rămâne pro europeană şi nimeni nu va putea schimba acest parcurs. Am atras, însă, atenţia că există şi multă dezinformare referitor la ţara noastră, iar lupta politică internă nu-şi are rolul în prim-planul unei instituţii cum este Parlamentul European”, a declarat prim-ministrul în deschiderea şedinţei de Guvern.

Dăncilă a adăugat că cei care stau în spatele acestor dezinformări ignoră ceea ce Guvernul a făcut până acum, „măsurile care au generat o creştere economică de 7% şi care au plasat economia românească în top la nivel european”.

„S-a vorbit mult în ultimul timp despre justiţie, despre lupta anticorupţie, dar cei care întocmesc rapoartele în cadrul MCV au ignorat efectele protocoalelor secrete dintre serviciile de informaţii şi instituţiile din justiţie. Am arătat că existenţa acestor protocoale a produs anumite încălcări ale drepturilor omului: milioane de români monitorizaţi de serviciile secrete, în numele luptei anticorupţie, soluţii judecătoreşti viciate de presiunea unor dosare împotriva magistraţilor, unii fiind revocaţi, după care au fost achitaţi sau dosarele au fost clasate; dosare în instanţă, întocmite pe baza unor probe falsificate. Pentru prima dată oficialii Uniunii Europene au admis că este nevoie de o investigaţie care să clarifice modul în care aceste protocoale au influenţat actul de justiţie. Interferenţa în actul de justiţie este inacceptabilă. Justiţia trebuie să garanteze respectarea legii, a drepturilor cetăţenilor şi independenţa magistraţilor. Aceasta este direcţia pentru modificarea legilor justiţiei”, a spus Dăncilă.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Premierul le-a spus miniştrilor că în cadrul vizitei la Parlamentul European a dat asigurări că „suntem de bună credinţă şi că ne dorim pentru România o justiţie corectă şi imparţială, iar modificările din legislaţie sunt compatibile cu angajamentele asumate, cu reglementările Uniunii Europene”.

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat, miercuri, în plenul Parlamentului European, la Strasbourg. Premierul a răspus criticilor privind situaţia statului de drept din România, după ce oficialii europeni au criticat ţara noastră pentru măsurile privind reforma din justiţie, dar şi modul în care s-a intervenit la protestul din 10 august sau organizarea referendumului pentru familie.

Prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, a afirmat că va continua dialogul cu guvernul român dar că nu va ezita să ia măsuri, în cazul în care ţara noastră nu demonstrează să respectă statul de drept şi independenţa justiţiei.

„Dacă Comisia Europeană va trebui să fie brutal de sinceră, o va face, dacă va trebui să folosească alte mijloace, o va face. Nu este o amenințare, suntem gardianul tratatelor internaţionale”, a spus Timmermans, la finalul unei dezbateri în care Guvernul Dăncilă a primit critici dure din partea tuturor familiilor politice din PE, inclusiv social-democraţii, familia politică din care face parte şi PSD.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Esteban Gonzales, vicepreședintele Partidului Popular European, a criticat dur Guvernul Dăncilă.

„Suntem aici pentru a discuta chestiuni care ne afectează pe toți. Europa nu este doar o piață unică, suntem și o comunitate de valori. Știm cât este de greu să treci de la dictatură la democrație. Nu putem înțelege reacția extremă a guvernului când mii de români din diasporă au încercat să își facă vocea auzită”, a spus acesta.

Citeşte şi:

OAMENI CU PUTERE/ Adelina și Paul, cei care alină durerea copiilor bolnavi. „Iubirea chiar vindecă. Ăla e binele”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI