Situație unică în municipiul Vaslui, unde doar un singur votant dintr-o listă de 3.378 de persoane aflate pe listele electorale permanente, și-a exprimat opinia la referendumul privind redefinirea familiei.

După două zile de așteptări, o parte din membrii comisiei secției de votare s-au hotărât și ei să bage buletinele în urnă, astfel încât numărul alegătorilor a ajuns la șase. În consecință, procentul de participare la vot la respectiva secție a fost de 0.17%, unul istoric pentru județul Vaslui privind participarea la vot.

Situația nu a fost cu mult diferită nici la alte nouă secții din municipiul reședință, unde participarea la vot a fost de sub 3%. Explicația este dată de faptul că zeci de mii de alegători, respectiv cetățeni din Republica Moldova, sunt trecuți artificial în listele permanente după ce și-au făcut mutație la diferite adrese din Vaslui pentru a beneficia de cartea de identitate românească ce-i ajută să lucreze peste hotare. Și asta în condițiile în care la niciun scrutin organizat în ultimii ani nu s-a prezentat la vot vreun moldovean din stânga Prutului.

Citește și:

200.000 euro tocați în Sectorul 5 pe Zilele Recoltei: standuri de chiloți din China și o singură tarabă cu legume!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pensionarii cărora poștașii le iau înapoi deciziile de recalculare. „M-am bucurat câteva zile. Apoi a venit poștărița”
Știrileprotv.ro
Pensionarii cărora poștașii le iau înapoi deciziile de recalculare. „M-am bucurat câteva zile. Apoi a venit poștărița”
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Viva.ro

Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit! Imaginile care spun totul! Mirele, în costum portocaliu. Dar stai să vezi mireasa!
Libertateapentrufemei.ro
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit! Imaginile care spun totul! Mirele, în costum portocaliu. Dar stai să vezi mireasa!
”Marea de la munte”. Locul unic din România unde apa are culoarea smaraldului. Cei care vin aici rămân impresionați de peisajele minunate
FANATIK.RO

Fiul lui Ion Țiriac intervine în scandalul de dopaj al lui Jannik Sinner: „E extrem de tulbure! E total nedrept”
GSP.RO

Cinci zodii vor avea noroc triplu din 1 septembrie. Opulență, fericire și șanse uriașe în viețile acestor nativi

Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Orangesport.ro

"Las-o gravidă și trimite-o acasă!" Cum îşi pedepseau fraţii Tate victimele: fetele traficate, ameninţate inclusiv cu violul
Observatornews.ro
"Las-o gravidă și trimite-o acasă!" Cum îşi pedepseau fraţii Tate victimele: fetele traficate, ameninţate inclusiv cu violul
Horoscop 24 august 2024. Taurii simt azi nevoia să fie sursa inițiativelor benefice pentru toți, să dăruiască și să ajute din preaplinul inimii lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI