„Verticalitatea acestui partid m-a determinat să iau o decizie fundamentală pentru mine. Am devenit membru USR și mi-am depus candidatura pentru selecția internă a candidaților pentru alegerile europarlamentare din 2019”, a anunțat el, pe pagina sa de Facebook.
Anunțul său vine după ce referendumul pentru redefinirea familiei a eșuat, fiind înregistrată o prezență foarte scăzută la vot, de doar 21.1%.
Drepturile LGBT, pași mici
Mai mult, grupurile parlamentare se pregătesc să depună proiectul privind parteneriatul civil în România.
„Dezbaterile în contextul referendumului “pentru familie” mi-au adus aminte de discuțiile de acum 18 ani, când luptam pentru dezincriminarea relațiilor între persoane de același sex în România. Ura viscerală penetra aproape fiecare discurs și puțini au fost aceia care au vorbit în favoarea egalității și combaterii discriminării”, a mai scris Coman.
Modificările legislative vin ca urmare a deciziei CCR, care acordă drepturi egale în ce privește familia, cuplurilor LGBT, căsătorite în alte state europene și în care unul dintre parteneri este cetățean român. Decizia CCR a venit după o decizie a CJUE.
„Cred într-o Românie și o Europă pentru toți, în care diversitatea umană este o valoare și nu un pericol, și în care putem trăi cu toții în armonie socială. Cred într-un stat de drept, în care legea este aceeași pentru toți”, a conchis Adrian Coman.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior