După aducerea unui nou antrenor, Dinamo se gândește la schimbări și în conducerea administrată. Florin Prunea, 50 de ani, fost jucător la Dinamo, e aproape de o revenire într-o funcție managerială la clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Fostul goalkeeper urmează să aibă o întrevedere cu patronul Ionuț Negoiță. Dacă se va ajunge la o înțelegere, va deveni în scurt timp noul director general al echipei.

Contactat de GSP.ro, Prunea a confirmat tratativele: ”Da, negociez, sunt discuții. Normal că mi-aș dori să revin odată și odată la Dinamo, clubul la care am venit din 1977. Inclusiv azi am o întâlnire, iar pe seară voi putea oferi mai multe detalii”.

Prunea s-ar întoarce la Dinamo după 7 ani, el mai ocupând funcția de director sportiv în sezonul 2010-2011.

Acesta a fost recomandat la Dinamo și de Ionuț Lupescu, un vechi dinamovist. „Kaiserul” e aproape să revină în organigrama UEFA, dar e în continuare interesat de destinul fostei sale echipe.

”De ce să nu se ducă Prunea la Dinamo? M-aș bucura să o facă. Ar fi o alegere bună. Are experiență, a mai fost. Din câte am înțeles, sunt bani la Dinamo. Fondul de salarii nu este chiar așa mic, cum se spune”, a declarat azi, pentru ”Libertatea”, Ionuț Lupescu despre prietenul său cel mai bun.

Prunea a mai fost dorit de Dinamo și în martie 2013, dar și în vara trecută, când a părăsit conducerea celor de la Poli Iași după cinci ani și jumătate.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

Fostul portar a făcut primii paşi în fotbal chiar la Dinamo. A jucat 186 de partide pentru echipa mare a „câinilor”, în mai multe rânduri: 1985-1988, 1992-1998 și 1999-2000.

A fost conducător în ”Groapă”

”Eroul de la Cardiff” a ocupat funcția de manager sportiv în 2010.

Ca jucător, a câștigat trei trofee cu Dinamo: titlul de campion în 2002 și Cupa României în 1986 și 2001. Are 40 de selecţii la echipa naţională a României şi 14 prezenţe în cupele europene. În cariera sa a mai jucat la Craiova, „U” Cluj, Astra Ploieşti, FCM Bacău, FCBraşov, FC Naţional, Erzurumuspor, Litex Lovech şi Skoda Xanthi.

Dinamo n-a mai câștigat un meci de la finalul lunii august, de la partida cu Hermannstadt, din etapa a șasea, iar echipa a ajuns pe locul 12 din 14 echipe, cu doar 11 puncte din 11 meciuri. Înlocuirea antrenorului Florin Bratu cu Claudiu Niculescu se pare că nu i-a revigorat pe „câini”.

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI