Copiii și muncitorii folosesc aceeași toaletă, plătită cu bani de la Banca Mondială. Nimeni – primari, inspectori școlari sau oficiali ai prefecturii – nu poate spune exact când, la ce preț și de ce au apărut aceste caricaturi de școli pe teritoriul județului.

Inspectoratul școlar: „N-avem nicio implicare!”

Printre movilele de pietriș și nisip, copiii se strecoară spre toaleta turcească din fundul curții. Școala primară nr. 2 și grădinița din satul Roma, comuna Roma, Botoșani, sunt în renovare. Lucrările au început anul acesta. Dar de câțiva ani, lecțiile se fac într-un modul din panouri sandwich. Seamănă mai degrabă cu o baracă decât cu o instituție de învățământ.

REPORTAJ/ Așa arată un veceu din județul Botoșani! Când firma de construcții face vila șefului județului mai repede decât școala. Elevii din satul Roma, printre mormane de moloz, până la veceul deschis - VIDEO
Pe teritoriul județului Botoșani, au fost instalate 89 de astfel de clădiri, care să înlocuiască școlile vechi, din cărămidă, considerate necorespunzătoare.

„E vorba despre un program vechi al Ministerului Educației cu Banca Mondială, care s-a derulat în 2006. Noi nu eram inspectori atunci”, spune Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

„Tot ce pot să vă spun e că Ministerul a făcut parteneriate directe cu primăriile beneficiare. Inspectoratul nu a avut nicio implicare, nicio treabă cu aceste școli-module.”

Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul
Recomandări
Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul

Reporter: „Am înțeles bine, după instalarea modulelor, pasul doi era reconstrucția școlilor?”
„Da, așa era. Dar nu putem ști noi de ce nu s-au reconstruit, întrebați primăriile sau la Minister.”

MEN: „Am vrut să scoatem copiii din chirpici”

La Ministerul Educației, există Unitatea de Management a Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare. Directorul acestei unități, Horia Palmer Hîrtopanu, a căutat în arhivă și a confirmat că baraca din Roma este produsul unui program finanțat de Banca Mondială. Clădirea din panouri pe structură metalică a fost recepționată în 24 august 2006 și a costat, inclusiv TVA, 67.000 de euro.

„Ideea era să scoatem copiii din școlile și grădinițele din chirpici. Că nu poți ține copiii în chirpici. Să-i scoatem temporar. Autoritățile locale aveau obligația să dărâme școlile și grădinițele vechi și să finanțeze construirea altora noi, de la zero”, a explicat oficialul MEN. La Roma, autoritățile au sărit peste partea cu demolarea, lucru ilegal, susține Horia Palmer Hîrtopanu.

Viceprimar Roma: „Toaleta e de la Banca Mondială”

În curtea școlii din Roma, muncitorii descarcă niște saci cu ciment. O fetiță scoate capul pe ușa modului. Se aude nemuritorul îndemn: Hai în clasă, că facem sportul! A venit doamna! Și răspunsul: Vin, dar să fac pipi!

Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU
Recomandări
Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU

REPORTAJ/ Așa arată un veceu din județul Botoșani! Când firma de construcții face vila șefului județului mai repede decât școala. Elevii din satul Roma, printre mormane de moloz, până la veceul deschis - VIDEO
E soare plăcut de octombrie, dar în curtea școlii nu ai loc unde să alergi, nici vorbă să bați mingea. Copiii s-au aliniat lângă bânci și își rotesc piciorușele, după cum le dictează doamna.

Cu vârful spre interior, spre exterior, spre interior, umerii drepți! Baraca unde se înghesuie vreo 30 de copii are centrală electrică, dar nu are apă curentă. Copiii și-au lăsat încălțările pe niște suporturi, la intrare, să nu aducă praf de șantier pe parchetul melaminat.

REPORTAJ/ Așa arată un veceu din județul Botoșani! Când firma de construcții face vila șefului județului mai repede decât școala. Elevii din satul Roma, printre mormane de moloz, până la veceul deschis - VIDEO

„La iarnă, sigur, nu îi lăsăm să învețe aici”, spune viceprimarul Mihai Asiminicesei.

Reporter: Și unde îi duceți?
Viceprimar: Îi ducem în școala mare din sat.

Reporter: De ce nu ați început renovarea mai devreme? Situația asta durează de câțiva ani.
Viceprimar: Cine v-a spus că durează de câțiva ani?

Reporter: Sursele.
Viceprimar: Ei, sursele astea… Păi, abia anul trecut am făcut licitația. Că programul PNDL II a început doar de doi ani. Nu puteam mai devreme. Anul ăsta am primit finanțare. Pentru școală, în jur de 900.000 de lei, pentru grădiniță, 730.000 lei.

Reporter: Dar baraca stă acolo de multă vreme.
Viceprimar: Cu baraca e altă poveste. E cu bani de la Banca Mondială.

Reporter: Și toaleta din curte?
Viceprimar: Și toaleta, au venit împreună, școala și toaleta, de la Banca Mondială. A fost un program cu inspectoratele școlare județene. Trebuia să ai un ordin de demolare a școlii vechi, să primești o școală din panouri din astea. Unele sate chiar și-au demolat școlile. Bine că noi n-am demolat-o. Dar ordin de demolare există, înregistrat în arhivele primăriei. Noi nu eram aici, erau alții.

Avertismentul lui Putin: NATO va fi în război cu Rusia dacă permite Ucrainei să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune
Recomandări
Avertismentul lui Putin: NATO va fi în război cu Rusia dacă permite Ucrainei să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune

Reporter: Și de ce n-ați demolat școala?
Viceprimar Pentru că nu era nevoie, trebuie doar consolidată, renovată.

Reporter: După renovare, va avea toaleta afară sau înăuntru?
Viceprimar: Înăuntru, sigur. Clădirile astea din panouri ar fi mai potrivite în sud, după părerea mea, unde e clima mai blândă. Nu la noi, unde-s ierni grele. Acum doi ani, acoperișul era din carton din acela mai tare, cu bitum. Și s-a crăpat și ploua înăuntru. Noroc că era în garanție.

Reporter: La școala mare din sat, aveți toaleta în curte sau în interior?
Viceprimar: În interior, e gata de un an, dar încă nu a fost făcută recepția.

Reporter: De ce?
Viceprimar: Pentru că au fost niște probleme.

Reporter: Ce probleme?
Viceprimar: Probleme de funcționare.

REPORTAJ/ Așa arată un veceu din județul Botoșani! Când firma de construcții face vila șefului județului mai repede decât școala. Elevii din satul Roma, printre mormane de moloz, până la veceul deschis - VIDEO

Reporter: Și copiii nu pot folosi toaleta nouă?
Viceprimar: Nu încă. Asta e, nu eram noi la primărie când s-a făcut licitația.

Au tras apa peste 50.000 de euro

Toaleta de la Școala nr.1 din Roma, școala mare, a costat 266.000 lei, sumă pe care Curtea de Conturi o cere înapoi de la primărie, iar primăria, de la constructor, Simcos SA. Construcția a început în 2008, valoarea totală a lucrării, toaletă, plus puț de apă, plus stație de epurare, fiind de 470.000 lei, bani de la Ministerul Educației. Puțul a fost săpat la o adâncime prea mică, apa nu are presiune, iar toaleta nu poate fi folosită. Simcos SA a dat între timp faliment.

REPORTAJ/ Așa arată un veceu din județul Botoșani! Când firma de construcții face vila șefului județului mai repede decât școala. Elevii din satul Roma, printre mormane de moloz, până la veceul deschis - VIDEO

La sfârșitul anului trecut, Botoșani se afla pe locul trei într-un top al județelor cu cele mai multe școli care au toaleta în curte. 207 de unități de învățământ din Botoșani se aflau în această situație.

Mădălina Ursuleanu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Botoșani, spune că, totuși, numărul școlilor cu veceu exterior e în scădere, în ultimii trei ani.

Reporter: Ce măsuri a luat Prefectura, pentru a remedia problema?
Oficial Prefectură: La sfârșitul lui august, trei comisii mixte, formate din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului Școlar Județean și ai ISU, au evaluat școlile din județ și au alcătuit un raport. Pe viitor, ne propunem să continuăm monitorizarea.

Reporter: Și în afară de monitorizare?
Oficial Prefectură: Imobilele în care se află școlile aparțin primăriilor, ele sunt singurele responsabile. Între primării și prefecturi nu există raport de subordonare.

Reporter: Copiii din satul Roma sunt expuși în fiecare zi de școală pericolului: utilizează o toaletă infectă, nu au de unde bea apă, unde se spăla pe mâini. Nu puteți face nimic?
Oficial Prefectură: Primăriile trebuie să facă.

Reporter: Dar puteți închide școlile neconforme?
Oficial Prefectură: Da, dar preferăm să nu luăm măsuri așa drastice. Pot să vă spun că la nivelul județului sunt deja 39 de școli în șantier, în alte 13 vor începe în curând lucrările. În total, 150 de școli vor intra în renovare anul acesta și în prima parte a anului viitor, lucrări finanțate prin diverse mecanisme, cu bani de la Guvern sau bani europeni.

 Legenda meșterului Cornell

REPORTAJ/ Așa arată un veceu din județul Botoșani! Când firma de construcții face vila șefului județului mai repede decât școala. Elevii din satul Roma, printre mormane de moloz, până la veceul deschis - VIDEO

Firma care renovează Școala nr.2 și grădinița din Roma, Cornells Floor SRL, este campioană la câștigat licitații pe bani publici în Botoșani.

La cele mai multe licitații, e singura candidată.

Patronul acestei firme, Marcel Bîrsan, este cercetat de DNA în același dosar cu fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu.

Țurcanu i-ar fi promis lui Bîrsan mijlocire pentru contracte pe bani publici. În schimb, Bîrsan i-a construit politicianului, printr-o firmă paravan, o vilă, pe care a și dotat-o cu televizor, frigider, perdele și canapea.

Patronul Cornells Floor, denunțător în acest dosar, a făcut cerere de scoatere de sub urmărire penală, după recunoașterea vinovăției. Cererea i-a fost respinsă de Tribunalul Botoșani.

Vila fostului șef de județ a fost ridicată în mai puțin de un an. Renovarea Școlii nr. 2 și grădiniței din Roma vor dura, conform panoului de șantier, un an și două luni.


Citește și:

ANCHETĂ / Preț exorbitant pentru paza cimitirelor din Ploiești! Decizia care va lăsa zeci de oameni șomeri și va duce la triplarea cheltuielilor

REPORTAJ: Procesul Colectiv, reluat la 3 ani după tragedie: cine e noul judecător, câți oameni vor fi audiați, ce spun părinții victimelor

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
FANATIK.RO
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
FANATIK.RO
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI