Decizia prevede că pot fi executate toate bunurile mobile și imobile, inclusiv conturi și alte bunuri materiale ce vor fi găsite la Puiu Popoviciu, acum sau în viitor.

Totul pornește de la o înțelegere dintre Nadia Doina Dincă și Gabriel Aurel Popoviciu, parafată la un birou notarial, la sfârșitul lunii septembrie 2012, tot atunci fiind desfăcută căsătoria acestora. Cei doi au divorțat după 30 de ani de căsnicie.

La începutul lunii octombrie 2018, executorul judecătoresc al fostei soții a omului de afaceri a introdus o acțiune la Judecătoria Sectorului 2, prin care a cerut să se aprobe trecerea la executarea silită efectivă.

Cererea a fost admisă de instanță, iar acum executorul Nadiei Doina Dincă poate lua de la Popoviciu orice bun mobil sau imobil, prezent sau viitor, până la completarea sumei de peste 1,8 milioane de euro.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de BEJ Dinu Niculescu Mihai, în dosarul de executare nr. 71/2018. Încuviinţează executarea silită cu privire la obligaţia cuprinsă în titlul executoriu reprezentat de Tranzacția autentificată sub nr. 1049/24.09.2012 de Biroul Notarilor Publici Asociați FIDELIS privind pe creditoarea Doina Nadia Dincă şi debitorul Aurel Gabriel Popoviciu, pentru recuperarea sumei de 1.800.000 de euro, în echivalent lei la data recuperării efective, la care se adaugă penalități în cuantum de 0,1%/zi de întârziere de la scadență și până la data plății efective. Autorizează executorul să treacă la executarea silită prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac”, se arată în decizia instanței.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

Condamnat la 7 ani de închisoare, dar fără o zi de pedeapsă în închisoare

Puiu Popoviciu a fost condamnat, în 3 august 2017, la 7 ani de închisoare, în dosarul „Ferma Băneasa”.

Popoviciu nu a executat nicio zi din pedeapsă, pentru că la momentul deciziei instanței nu mai era în țară, ci la Londra, unde s-a predat după aproape două săptămâni de la condamnarea sa.

În aceeași zi a fost eliberat, după ce a plătit o cauțiune de 200.000 de lire, dar este obligat să poarte o brățară electronică și să meargă în fiecare săptămână în fața autorităților londoneze care îl au sub supraveghere, până ce va fi extrădat în România.

De la Londra, unde este liber, omul de afaceri a dat statul român în judecată și acuză România de încălcarea tratatului bilateral de protejare a investițiilor semnat de țara noastră cu Cipru. Aceeași manevră a fost încercată și de către frații Micula, care au câștigat despăgubiri 200 de milioane de euro la același tribunal după ce au susținut că sunt investitori suedezi iar statul nu le-a respectat drepturile.

Popoviciu, condamnat după mai bine de 4 ani de judecată

Dosarul „Ferma Băneasa” a fost judecat patru ani și jumătate, iar acuzațiile de corupție și de abuz în serviciu pentru care au fost trimiși în judecată Puiu Popoviciu și alte 10 persoane au fost legate de un teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, care a aparţinut domeniului public al statului și a ajuns aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu, deși legea interzicea o astfel de tranzacționare.

Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”
Recomandări
Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”

Mai mult, terenul cunoscut ca Ferma Băneasa, situat aproape de DN1 Bucureşti-Ploieşti, a fost subevaluat când a fost constituit ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA fiind evaluat la 1 dolar pe metru pătrat, față de valoarea de piață de la acel moment, de 150 de euro pe metru pătrat.

Pe terenul de 224 de hectare în cauză se află acum mall-ul Băneasa Shopping City, dar și Ambasada SUA.

Un miliard de lei, prejudicial stabilit de procurori prin preluarea de către Popoviciu a terenului de 224 de hectare

Prejudiciul produs statului prin transferarea terenului de 224 de hectare firmei lui Popoviciu este, potrivit procurorilor, de 335.387.260 lei. Prejudiciul cauzat Universității de Ştiinţe Agronomice a fost stabilit de procurori la 619.472.218 lei.

Niciun leu din prejudiciu nu a fost însă deocamdată recuperat, de la Popoviciu și ceilalți 10 inculpați condamnați.

Asta pentru că, prin decizia de condamnare din 2017 nu s-a stabilit și prejudicial care trebuie plătit de inculpați. Judecătorii au decis atunci ca cererile părților civile din dosar – statul român, prin Ministerul Finanțelor, și Universitatea de Ştiinţe Agronomice – să fie judecate într-un dosar separat. Dosarul este din iulie 2016 la Curtea de Apel, următorul termen fiind în 19 octombrie.

Vila Sacha Roman, o bijuterie arhitecturală a Bucureștiului își dezvăluie secretele și acum este deschisă publicului
Recomandări
Vila Sacha Roman, o bijuterie arhitecturală a Bucureștiului își dezvăluie secretele și acum este deschisă publicului

Instanța care a decis condamnările în dosarul „Ferma Băneasa” a dispus doar ca statul să confiște: o sticlă de whisky JB Rose de trei litri, doi litri de palincă, un calendar de birou, o brichetă de culoare albastră, toate inscripţionate Energy Holding și un tricou de culoare verde inscripţionat Power Comes White Respondability.

Puiu Popoviciu ocupa, în 2016, locul 8 în Top 300 Capital, cu o avere de 340-360 de milioane de euro. În topul din 2017, Popoviciu nu mai era în primii zece milionari ai României.


Citește și: Metoda „suveica”, pe bursă. Tot ce trebuie să știi despre cea mai mare fraudă la nivel european, în valoare de 55 de miliarde de euro

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI