Dacă ați căutat vreodată imagini cu Timișoara pe internet sau dacă ați trecut prin capitala Banatului, cu siguranță ați văzut și Ceasul Floral! Este unic în România și a fost amenajat în anii 70, pe locul unei foste cazărmi. Este o construcție pe structură de beton și pământ, cu un mecanism foarte vechi donat de celebra fabrică Elba și cu cifrele care arată orele ticluite din gard viu. În cadran, avea diverse aranjamente florale. A arătat multă vreme ora exactă și era un punct de întâlnire celebru în Timișoara, pe lângă Fântâna cu pești.

IMG_9512Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Acum, nu mai arată decât cum a trecut timpul! Peste el s-a așternut și nepăsarea, însă reprezentanții primăriei vor să-l “readucă la viață”, mai ales că Timișoara este, în 2021, Capitală Culturală Europeană.

După câteva proceduri birocratice, Ceasul Floral, aflat în administrarea societății Consiliului Local care se ocupă cu întreținerea spațiilor verzi, Horticultura, a revenit la primărie. E nevoie oricum de reparații serioase, pentru că au început chiar să pice bucăți din structură.

Comisia Europeană avertizează din nou România cu privire la gaura bugetară: „Situația fiscală s-a deteriorat brusc”. Economist: nu mai este de ajuns majorarea TVA
Recomandări
Comisia Europeană avertizează din nou România cu privire la gaura bugetară: „Situația fiscală s-a deteriorat brusc”. Economist: nu mai este de ajuns majorarea TVA

“Este degradat într-un procent foarte mare, structura are nevoie de stabilizare, prezintă crăpături mari, chiar și de 30 cm deschidere”, ne-a declarat Florin Răvășilă, unul dintre șefii Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse din Primăria Timișoara.

El spune că anul viitor va fi băgat în reparații.

Primăria vrea să cumpere un mecanism nou care să pună iarăși în mișcare limbile ceasului, pentru că cel vechi, de 45 de ani, nu mai funcționează și nu se mai găsesc piese de schimb. Iar în spatele ceasului va fi deschisă, probabil, o cafenea. Totul, pentru ca în viitorul apropiat Ceasul Floral să reapară în preferințele turiștilor. Măcar în anul în care Timișoara este Capitală Culturală Europeană.

“Ținând cont de locația în care se află, sunt convins că va incita un mare interes. Eu sunt convins că pentru 2020 va fi funcțional Ceasul Floral”, mai spune Florin Răvășilă.

Promisiuni de acest fel au mai existat aproape în fiecare an, reprezentanții primăriei declarând, în repetate rânduri, că alocă bani pentru refacerea Ceasului Floral.

Citește și:

VIDEO/ Lili Sandu se mărită! S-a răzgândit în privința căsătoriei, pentru că vrea un copil cu Silviu Tolu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care o femeie a fost călcată de propria mașină, „condusă” de băiețelul ei
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care o femeie a fost călcată de propria mașină, „condusă” de băiețelul ei
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Alimentul care întărește imunitatea și pe care fiecare român îl are în cămară. Mihaela Bilic: „Are de două ori mai multă vitamina C”
FANATIK.RO
Alimentul care întărește imunitatea și pe care fiecare român îl are în cămară. Mihaela Bilic: „Are de două ori mai multă vitamina C”
„I-au furat cariera Simonei Halep. Jucătorii sunt tratați diferit”. Kyrgios contraatacă în „cazul Sinner”
GSP.RO
„I-au furat cariera Simonei Halep. Jucătorii sunt tratați diferit”. Kyrgios contraatacă în „cazul Sinner”
Orașul din România care a început să fie din ce în ce mai vizitat. Turiștii sunt încântați de prețuri și condiții: “Avem toate condițiile”
FANATIK.RO
Orașul din România care a început să fie din ce în ce mai vizitat. Turiștii sunt încântați de prețuri și condiții: “Avem toate condițiile”
Kate Middleton, fotografiată în drum spre biserică. Cum arată Prințesa după lupta cu cancerul / FOTO
Unica.ro
Kate Middleton, fotografiată în drum spre biserică. Cum arată Prințesa după lupta cu cancerul / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Diamantul neșlefuit al litoralului românesc. De ce aleg să se cazeze aici tot mai mulți turiști: "Este un avantaj foarte mare"
Observatornews.ro
Diamantul neșlefuit al litoralului românesc. De ce aleg să se cazeze aici tot mai mulți turiști: "Este un avantaj foarte mare"
Horoscop 28 august 2024. Berbecii sunt dornici să își schimbe preocupările și odată cu ele și dispoziția generală, mai ales bucuriile vieții
HOROSCOP
Horoscop 28 august 2024. Berbecii sunt dornici să își schimbe preocupările și odată cu ele și dispoziția generală, mai ales bucuriile vieții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI