Unul dintre cei mai buni cunoscători ai fotbalului din Oltenia, amic apropiat de Ilie Balaci, ziaristul Daniel Nanu face o reverenţă marelui dispărut.
„Atât de mult a iubit Craiova, încât a murit aici”. Declaraţia înfiorătoare îi aparţine Danei Balaci, soţia Marelui Blond. Aşa e. Deşi stătea în Pipera şi mai avea un apartament vizavi de Facultatea de Drept din Bucureşti, o dată la două-trei săptămâni fugea la Craiova, oraşul glorioasei sale tinereţi. Îl aşteptau Roşca, Marinel, Enrico, Doru Petrescu, tovarăşii săi de vreo patru sau cinci decenii. Încingea cu ei pietrele de rummy şi le povestea atâtea şi atâtea, de-i apuca dimineaţa.
Din când în când organiza mese pentru foştii coechipieri din Craiova Maxima, unde el era finanţatorul, iar Nae Tilihoi, responsabil cu aprovizionarea. Se făceau glume, se cânta şi se vorbea tot despre Fiorentina, despre Kaiserslautern, Bordeaux şi semifinala blestemată cu Benfica Lisabona. Ilie a iubit enorm Craiova, chiar dacă ştabii comunişti i-au luat casa după ce el a plecat la FC Olt, după lanţul de accidentări ce au curmat o carieră mare, la doar 27 de ani.
Se şi mândrea cu originea lui. Se întorcea mereu la un ciolan cu fasole, una dintre mâncărurile sale preferate. Ovidiu Ioaniţoaia a povestit faza cu cârnaţii cu care l-a servit la arabi. Când l-am vizitat în Dubai, prin 2004, mi-a dat telefon: „Ţărane, te duci la un supermarket şi pui în paporniţa cu care vii vreo 3 suluri de parizer din ăla gros, ca pe vremuri, că mi-e poftă”. Mă tachina cu apelativul ăsta, deşi el s-a născut la Bistreţ, iar eu, la Târgu Jiu, metropolă, cum ar veni…
Ghinion, geanta cu parizerul lui Ilie s-a rătăcit la Istanbul în escală! Mi-a fost adusă a doua zi de la sosirea mea la Dubai. Timp suficient pentru ca el să se tot întrebe, foc de supărat, de ce nu s-a rătăcit geanta cu bagajul meu şi s-a rătăcit tocmai cea cu „comoara” lui care-i amintea de vremurile de altădată?!
A dominat fotbalul românesc în anii 80, datorită personalităţii sale puternice şi unui joc de clasă mondială, dovadă că AC Milan pusese ochii pe cel mai valoros fotbalist al României. Ne vor rămâne amintirile cu el, fazele memorabile pe care le-a interpretat mereu cu capul sus, aşa cum şi-a jucat şi viaţa. Şi ne vor rămâne poveştile lui, istorisite în stilul său, ca şi pe teren, fără pereche.
Pentru mulţi dintre noi, fotbalul şi viaţa, în general, se vor judeca după anii petrecuţi cu Balaci şi cei petrecuţi fără el. La urma urmei, am fost nişte privilegiaţi. Am fost contemporani cu marele Ilie Balaci.