Chiar dacă nivelul este mai mic decât cel consemnat în august, trebuie menționat că în august nivelul era cel mai mare din 2014 încoace, iar anul trecut indicele ROBOR se situa în jurul a 1%.

400 de lei în plus la rata pentru casă

În funcție de ROBOR se calculează ratele de la creditele imobiliare contractate prin programul „Prima Casă”. Dobânda se calculează astfel: ROBOR la trei luni plus două puncte.

Dacă anul trecut, rata unui credit de 250.000 de lei contractat pe 30 de ani era în jur de 1.000 de lei pe lună, acum rata este în jur de 1.400 de lei, în funcție de bancă.

Televizoare și telefoane plătite cu cardul

Ratele cresc și la creditele în lei pentru nevoi personale, dar și în cazul dobânzilor cardurilor de credit sau prin descoperire de cont. Adică, dacă aveți televizoare sau telefoane cumpărate în rate cu cardul, dobânzile acestora vor crește și ele. Creșterile nu se aplică în cazul în care se specifică foarte clar că sunt rate fără dobândă.

Au scăzut vânzările locuințelor

Creșterea dobânzilor pentru credite a dus deja la o serie de efecte în țara noastră, achizițiile locuințelor scăzând cu 26% în luna septembrie față de aceeași lună din 2017. Scăderea este chiar mai pronunțată în București, fiind de 50%.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Criza mușcă pe burse

Creșterea dobânzilor vine în contextul în care bursa de la New York a consemnat miercuri cea mai mare scădere de o zi din 2011 încoace. Ulterior, au scăzut chiar și bursele asiatice și cele europene.

Indicele MSCI care contorizează acțiunile din Asia, cu excepția Japoniei, a scăzut cu 2% și este pe minus cu 18,5% de la începutul acestui an. Indicele japonez Nikkei a scăzut cu 4%, iar un alt indice, numit Topix, a scăzut cu 3%, evaporând peste 155 de miliarde de dolari de pe burse.

De asemenea, indicele bursei din Shanghai, China, a pierdut și el 2,5 procente.

Scăderile vin ca urmare a tensiunilor comerciale dintre SUA și China, dar și ca urmare a creșterii dobânzilor la dolarul american de către Rezerva Federală, banca centrală a SUA.

Citește și:

Caracatiţa terenurilor de la Aeroportul Otopeni: Gigi Becali a cumpărat cu un euro metrul pătrat și-l poate vinde cu 25, dar spune că va accepta orice preț al statului! “Eu trăiesc în creștinism, nu în capitalism”

VIDEO | De la 7 grade afară la 32 de grade în metrou! Metrorex ține peste o jumătate de milion de oameni în condiții de Sahara!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI