Vom petrece şi vom sărbători ziua de 1 decembrie aşa cum se cuvine, cu o ceremonie adecvată aici, în capitala României, la Bucureşti, şi în cealaltă capitală, Capitala Unirii. Aceste lucruri le vom organiza împreună, dar cred că aşa, în avanpremieră, este bine ca în acest loc, Sala Unirii, să se afle că pentru noi unirea nu doar despre trecut, este cert despre viitor, dar rolul nostru este şi în prezent şi aşa vom organiza împreună lucrurile„, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la ceremonia de semnare în antologia „Cartea Centenarului”.

Primarul Municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, l-a invitat joi pe preşedintele Klaus Iohannis la Alba Iulia de 1 decembrie. „Îmi permit să vă invit pe toţi, pe dumneavoastră domnule preşedinte, la Alba Iulia, pe 1 decembrie. Sunt sigur că vom fi împreună, pentru că de la 1 decembrie se vor scrie cei încă minimum 100 de ani de istorie a României”, a spus Mircea Hava, potrivit Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în antologia „Cartea Centenarului”.

„Am semnat în Cartea Centenarului, o iniţiativă foarte frumoasă, pentru care vă felicit! Am făcut acest lucru cu sentimentul că istoria, cu faptele şi documentele ei, este nu doar o carte scrisă de înaintaşi, ci şi o cronică ce se completează continuu. Tocmai de aceea, fiecare generaţie trebuie să-şi înţeleagă şi să-şi asume responsabilitatea de a contribui, prin decizii şi acţiuni, la creşterea profilului şi prestigiului României. (…) Îi chem pe toţi cei care îşi vor pune semnătura pe acest document, destinat generaţiilor viitoare, să o facă din perspectiva pe care sacrificiile şi faptele de acum 100 de ani ne-o impun şi cu responsabilitatea obligaţiilor pe care le avem astăzi, pentru viitorul României de mâine”, a spus şeful statului.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

De la preluarea mandatului, preşedintele Klaus Iohannis a asistat, în fiecare an, de 1 decembrie, la parada naţională organizată în Capitală. În plus, şeful statului a organizat şi o recepţie oficială, la Palatul Cotroceni.

Citeşte şi: EXCLUSIV/ Libertatea a vorbit cu românul care a petrecut cu bossul Facebook pe un portavion. La doar 26 de ani, Andrei Antonescu a lucrat la marile companii IT ale lumii

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI