Tânărul doctor în vârstă de 30 ani a fost solicitat, marți seară, de managerul Spitalului Județean de Urgență Craiova, Eugen Georgescu, să facă parte din echipa ce urma să îi monteze un stent actorului Florin Busuioc. Deși a doua zi avea de susținut ultimul examen din rezidențiat pentru a deveni medic specialist, Țieranu a lăsat studiul de-o parte și s-a prezentat la spital.
„Mai aveam de susținut examenul de specialitate care a fost programat pentru astăzi, eu fiind medic rezident cu contract pe perioadă determinată, până la 31 decembrie 2018, ceea ce înseamnă că mai am o lună și un pic de rezidențiat”, a declarat, miercuri, pentru Libertatea, Eugen Țieranu.
Medicul susține că intervenția de marți noaptea a fost o muncă de echipă, așa cum se întâmplă de fiecare dată.
„Pentru o astfel de intervenție sunt necesari doi medici. Nu contează cine a pus sau nu stentul, e vorba de munca de echipă, nu e vorba de unul sau altul”, a explicat medicul rezident Eugen Țieranu.
Acesta a lucrat până în primăvară la Spitalul Fundeni din Capitală însă, fiind craiovean, proaspăt căsătorit și proaspăt tătic, și-a dorit să lucreze în Craiova. De-a lungul celor cinci ani de rezidențiat a asistat la mii de operații de montare a stenturilor și speră ca până la urmă să ajungă să lucreze în noua Clinică de Cardiologie din Craiova, unde să salveze viața celor care suferă de afecțiuni cardio-vasculare.
„Când posturile vor fi scoase la concurs, mă voi înscrie și eu, însă după 31 decembrie 2018 eu nu voi mai avea contract cu Spitalul Județean de Urgență Craiova”, a mai explicat medicul rezident.
Echipa de medici care lucrează în Clinica de cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Craiova efectuează intervenții coronariene doar la pacienții bolnavi cronic, operația făcută actorului Florin Busuioc fiind o premieră pentru unitatea medicală din Bănie.
Citește și:
VIDEO/ Florin Busuioc a fost adus la un spital din București cu un elicopter SMURD. Primele imagini cu actorul înainte de a fi urcat în elicopter
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro