Potrivit Regulamentului, Biroul Permanent trebuie să se reunească de îndată, iar comisia juridică trebuie să dea o primă evaluare în maximul cinci zile.

Tot atunci, senatorii juriști trebuie să stabilească și un calendar privind audierea lui Călin Popescu Tăriceanu și votul în plenul Senatului, dar care nu poate dura mai mult de 14 zile.

Regulamentul Senatului

(3) Audierea senatorului care este membru al Guvernului este obligatorie, iar în cazul în care acesta refuză sau se află în imposibilitate obiectivă de a se prezenta în faţa comisiei, acest fapt trebuie consemnat în raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. În situaţia în care senatorul în cauză se află în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la audiere, se va fixa un nou termen.

(4) Raportul comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi.

 (5) Rapoartele cu privire la cererea de începere a urmării penale se dezbat în plenul Senatului în cel mult 5 zile de la depunerea lor la Biroul permanent.

Odată întocmit raportul comisiei juridice, care poate fi de admitere sau de respingere a cererii DNA, votul decisiv îl are plenul Senatului.

Acolo, decizia se ia cu jumătate plus unu din numărul senatorilor prezenți, în condițiile în care sunt întrunit cvorumul de prezență.

Un calcul simplu arată că, în primul rând, ar trebui să fie prezenți la vot minimum 69 de senatori, iar cel puțin 35 dintre ei să voteze pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu.

În acest caz, președintele ALDE este la mâna PSD, având în vedere că social-democrații au majoritate în Senat.

Ce susține DNA

Procurorii DNA vorbesc de o comasare a trei dosare în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. În perioada când era premier, actualul șef al Senatului ar fi luat mită din contracte care au legătură cu Microsoft.

Cât de important este portofoliul primit de România în Comisia Europeană. Europarlamentar PNL: „E gol, zero competențe”
Recomandări
Cât de important este portofoliul primit de România în Comisia Europeană. Europarlamentar PNL: „E gol, zero competențe”

Călin Popescu Tăriceanu a dat deja o primă reacție, după cererea DNA. Acesta susține că în perioada mandatului său de prim-ministru, Guvernul nu a efectuat nicio plată în contul licențelor Microsoft.

Este ciudat faptul că la peste 10 ani de la terminarea mandatului și la 3 ani după prima vehiculare a numelui meu în acest dosar, se reia această temă pe care o consider o reacție în plus față de atitudinea mea de combatere a abuzurilor și exceselor din justiție. Demersurile mele, în mod evident deranjează pe cei care au acaparat în mod ilegitim puterea în Statul Român. Având în vedere dosarul de mărturie mincinoasă în care am fost achitat, pare că din nou asistăm la un alt produs FABRICA DNA de dosare”, a transmis Tăriceanu.

Din acest motiv, președintele ALDE și-a anulat deplasarea la Madrid, unde trebuia să participe la congresul Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE).

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului
Știrileprotv.ro
Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Orașul care ar putea fi lovit de un val ”de câțiva metri înălțime”. Zeci de mii de oameni sunt în pericol
FANATIK.RO
Orașul care ar putea fi lovit de un val ”de câțiva metri înălțime”. Zeci de mii de oameni sunt în pericol
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Leguma, cultivată la greu în România, la care prețul a explodat în acest an. Cât a ajuns să coste astăzi
FANATIK.RO
Leguma, cultivată la greu în România, la care prețul a explodat în acest an. Cât a ajuns să coste astăzi
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
Unica.ro
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"Erau ultimii bani de înmormântare". Reacţia pensionarei jefuite de 450.000 de euro
Observatornews.ro
"Erau ultimii bani de înmormântare". Reacţia pensionarei jefuite de 450.000 de euro
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI