Raluka și Liviu Teodorescu, destăinuiri despre relația cu părinții lor

Pentru cei care nu știu, Raluka a terminat Jurnalismul, însă nu a fost niciodată atrasă de acest domeniu, preferând să-și construiască o carieră artistică. Totuși, în momentul în care i-am propus să prezinte emisiunea „Interviurile Libertatea” și să-l ia la întrebări pe Liviu Teodorescu, cântăreața a acceptat fără să clipească. Așa am aflat ce fel de relație are Liviu cu tatăl lui.

„El e cu mine peste tot. Mai ales la concerte. De fapt, mai mult la concerte vine, pentru că el e tour-managerul meu și el se ocupă și de booking-ul meu. Am ținut cumva asta în familie, dar e foarte bine, pentru că putem să petrecem timp de calitate împreună mai mereu și e foarte tare asta. Ne-au apropiat foarte mult concertele. De obicei, între copii și părinți se creează o prăpastie, la un moment dat, când te muți de acasă, dar faptul că noi mergem încontinuu la concerte și suntem împreună în majoritatea timpului ne ajută foarte mult”, a povestit Liviu, mărturisind că sunt dăți când se ceartă cu părintele lui și chiar aruncă cu diverse chestii unul în celălalt, fără să se rănească însă:

„Ne mai și certăm, îți dai seama. Mai aruncăm cu chestii unul în altul, dar am marele noroc că tata nu e genul de părinte care acționează ca un părinte. Se detașează de treaba asta și atunci, când suntem la concerte, el își face treaba, eu îmi fac treaba și lăsăm relația tată-fiu undeva deoparte. Dacă ar fi să mă dădăcească tot timpul, nu ar merge lucrurile între noi”.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

VIDEO/ Raluka și Liviu Teodorescu, destăinuiri despre relația cu părinții lor: "Ne mai certăm, aruncăm cu chestii unul în altul"

Raluka și Liviu Teodorescu, destăinuiri despre relația cu părinții lor, dacă le moștenesc sau nu talentul

 În timp ce Liviu a fost împins de familie să facă muzică, el dorindu-și să facă actorie sau cu totul altceva, Raluka a fost susținută în totalitate de părinții ei în cariera aleasă.

„Eu n-aș putea să-l iau pe tata la concerte, să fie tour-manager. Cu siguranță ar vrea să urce și el pe scenă și să înceapă să cânte, pentru că tata a cântat în tinerețe! Și mama a cântat. Cumva, de la ei moștenesc talentul”, a povestit Raluka. Și Liviu și-a amintit cum tatăl lui a urcat o dată pe scenă cu el și alte trupe și a început să cânte.

„Dacă vă uitați la tata pe instagram o să leșinați de râs. Eram o dată la un concert în Costinești și am intrat pe scenă și a intrat și tata, cu telefonul pus pe selfie, era acolo un mare haos, mai mulți cântau și dansau și el era undeva în spate, cu telefonul, cânta și dansa și el”, a povestit Liviu.

Raluka și Liviu Teodorescu, destăinuiri despre relația cu părinții lor

Se pare că părinții tânărului trăiesc prin fiul lor un vis pe care ei nu și l-au putut îndeplini, neavând talentul necesar pentru a face o carieră din asta: „Ei m-au susținut mereu. Ei au vrut să fac muzică. Eu am vrut să fac teatru. Știi cum e, când ai tăi vor ceva de la tine, tu vrei altceva. Așa că eu am vrut să fac teatru fix de asta cumva, dar am făcut trei ani de teatru și mi-am dat seama că muzica e cea care îmi vine natural, totul se întâmplă spontan”.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

FOTO: Dumitru Angelescu

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Chirurgul Gheorghe Ștefan lovește din nou! După foarfeci, a uitat și „un ghem” de ațe într-un alt pacient!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Stațiunea din România de care foarte puțini au auzit, deși e aproape de București. Este perfectă pentru pensionari, dar și pentru cei care vor odihnă, are ape cu proprietăți benefice și se află într-o zonă care rivalizează cu Valea Prahovei ca frumusețe
FANATIK.RO

Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI