„De la 1 ianuarie 2019, România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o poziţie extrem de importantă, o poziţie extrem de onorantă, o poziţie extrem de solicitantă mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Acum câteva săptămâni am fost întrebat de jurnalişti şi am spus că vom face faţă rezonabil, dar numai că între timp lucrurile au luat-o razna. La Guvern nu se mai înţeleg responsabilii pentru diferite sectoare, persoanele care ar trebui să se ocupe de chestiunile europene pleacă sau sunt demise şi în acest fel ne trezim în ceasul al 12-lea total, total nepregătiţi. Şi cred că din păcate şi acuma, în ultimul moment, necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea – Dăncilă. Nu există nicio perspectivă de bună guvernare. Nu există nicio perspectivă de bună implicare în afacerile europene. Aceste lucruri sunt foarte grave„, a afirmat şeful statului.
Şeful statului a criticat dur „reticenţa guvernelor”, care este una frustrantă pentru autorităţile locale, dar şi pentru români şi există promisiuni către primari care nu au fost îndeplinite.
„Cunosc realizările din municipiile pe care le reprezentaţi şi sunt impresionante. Lucrurile se mişcă foarte repede şi foarte bine. (…) Din interiorul lucrurilor, câteodată, nu-ţi dai seama de cum se mişcă sau de progresul realizat, dar din afară se vede mult mai bine şi se vede că vă mişcaţi. (…) Din păcate, nu pentru toţi lucrurile se mişcă la fel de bine. Oricât de bun ar fi un primar, el nu este singur în spaţiul politic românesc şi trebuie să relaţioneze şi să interacţioneze cu alţi primari, cu alte comunităţi, cu consilieri locali, cu cei de la judeţ, dar, de obicei, şi cu cei de la centru. Şi aici, cel puţin aşa a fost pe vremuri şi lucrurile nu s-au schimbat, apar cele mai mari nemulţumiri. Primarii vor să se mişte, guvernele sunt de regulă mai reticente. Această reticenţă este de multe ori frustrantă şi vă asigur că nu numai pentru dumneavoastră, şi pentru mine şi, cel mai grav, pentru români”, a spus şeful statului.
În plus, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
„Trebuie să menţionez o mare îngrijorare pe care o am, pe care sper că o aveţi, cu toate că nu vă priveşte direct. Este vorba de anul 2019. Ştiţi bine că de la 1 ianuarie 2019 România va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o poziţie extrem de importantă, o poziţie extrem de onorantă, o poziţie extrem de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva”, a spus Iohannis la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.
Iohannis a apreciat că „la Guvern nu se mai înţeleg responsabilii pentru diferite sectoare, persoanele care ar trebui să se ocupe de chestiunile europene pleacă sau sunt demise şi în acest fel ne trezim în ceasul al 12-lea, total, total nepregătiţi”. „Aceste lucruri sunt foarte grave”, a apreciat şeful statului.
În luna aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a cerut pentru prima dată demisia Vioricăi Dăncilă: „Solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de prim-ministru al României”, a spus şeful statului.
Președintele făcea declarațiile la Palatul Cotroceni, după ce premierul Viorica Dăncilă a refuzat să dea curs invitației sale și să ofere explicații cu privire la vizita efectuată în Israel.
Citeşte şi: