Deși are un nume care sună vag a Bitcoin, prima monedă digitală din lume, Sibcoin nu are nicio legătură cu aceasta.

Sibcoin ar urma să fie folosit drept o monedă locală, cu circulație doar în județul Sibiu, pe modelul unor monede similare care circulă în Uniunea Europeană.

O monedă locală circulă într-o zonă geografică limitată și poate fi folosită doar în cadrul unei rețele locale/regionale de organizații.

Numai că legislația României este diferită de cele din Germania, Marea Britanie, Franța sau Grecia, căci prin lege doar BNR are atributul de a pune pe piață monede de orice fel.

„Articolul 12 din Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României răspunde la toate intrebările legate de emiterea acestei «monede locale Sibcoin».

Art.12 din Legea 312/2004 se referă la faptul că BNR are dreptul exclusiv de emisiune respectiv, Banca Naţională a României este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României.

Prin urmare, lansarea acestei «monede» este ilegală, doar BNR având în exclusivitate dreptul de a emite monede pe teritoriul României.

Până la acest moment, Banca Naţională a României nu a primit nicio solicitare de informaţii referitoare la emiterea de însemne monetare”, se arată în răspunsul primit de la BNR.

Cine vrea moneda locală

Sibcoin a fost anunțat de către Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 și urmează a fi prezenat oficial în data de 21 noiembrie.

Consorțiul este format din Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Acuzații referitoare la însemne

Efigiile cu Siboin au fost deja contestate puternic datorită însemnurilor de pe monedă.

Pe acesta se găsesc patru bare orizontale, un leu culcat și trei inimioare.

Numai că Gheorghe Funar spune că moneda este antiromânească: cele patru bare ar fi preluate din sigla Ungariei, iar cele trei inimioare reprezintă minoritățile privilegiate din Transilvania stabilite în 1437 prin „Unio Trium Nationum”, respectiv maghiarii, secuii și sașii.

În fine, leul culcat este simbolul legiunii romane Gemina, care a participat la războaiele dacice și apoi a staționat în Transilvania, la Alba Iulia.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Cum se scrie corect: altădată sau altă dată? Care este, de fapt, explicația specialiștilor
FANATIK.RO
Cum se scrie corect: altădată sau altă dată? Care este, de fapt, explicația specialiștilor
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Observatornews.ro
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI