„Mi-aştept sentinţa, aştept să fim convocaţi la Comitetul Executiv, prea mari surprize nu vor fi. Am înţeles că situaţia mea este deja decisă, dar voi merge”, a declarat Gabriela Firea, precizând că, din ceea ce ştie, urmează să i se retragă funcţiile politice, respectiv preşedinte al PSD Bucureşti şi al PSD Ilfov.
”Asta este, se trăieşte şi fără funcţii politice. Eu am venit în PSD ca simplu membru”, a mai spus Firea.
Ea l-a acuzat pe Liviu Dragnea că negociază, în interiorul partidului, mazilirea ei din funcţiile politice pe care le deţine în partid.
„Domnul Dragnea îi cheamă pe anumiţi domni primari de sectoare, parlamentari, primari din Ilfov şi Bucureşti şi le propune funcţiile mele, eu încă nefiind îndepărtată din aceste funcţii. Nu mi se pare normală această preocupare a domniei sale atât de mare cel puţin de pe 2 septembrie, de la CEx-ul de la Neptun, în care am avut pentru prima oară un alt punct de vedere decât domnia sa. De două luni şi jumătate, aproape 100 de zile, domnul Dragnea are o singură preocupare – cum să o înlăture pe Gabriela Firea. Nu cred că este normal. Energia noastră trebuie să o consumăm în special pentru proiectele necesare românilor, şi nu pentru astfel de răzbunări politice”, a adăugat edilul Capitalei.
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
”De pe 2 septembrie, de la CEx-ul de la Neptun, unde am avut pentru prima oară alt punct de vedere decât domnia sa, de aproape o sută de zile, domnul Dragnea are o singură preocupare: cum să o înlăture pe Gabriela Firea. Nu cred că este normal. (…) Sunt convinsă că nu va convoca Comitetul Executiv decât atunci când va avea cu siguranţă voturile necesare îndepărtării Gabrielei Firea”, a mai spus Firea.
PSD trebuia să se reunească, luni, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional. Potrivit unor surse din partid, este posibil ca şedinţa dedicată remanierii guvernamentale să se amâne din nou.
Citeşte şi: Paradoxul Metrorex | În timp ce sindicatul cere majorări de 42%, compania se împrumută şi pune gaj trenuri pentru plata lucrărilor din Drumul Taberei
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate