Pe strada Amurgului din cartierul Rahova, există o frizerie unde oamenii vin să lase, pe lângă vârful șuvițelor cărunte, și o parte din povara zilnică. E frizeria Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Omenia”. Clienții vin pentru că e ieftin, dar nu numai.  Sunt oameni care au crescut copii, apoi nepoți oameni care, timp de un sfert de oră sau mai mult, au nevoie să fie și ei în centrul atenției. Aici, cineva îi ascultă și îi tratează ca pe duci și ducese. 

Un tuns bărbați 4 lei, un ras, 6 lei, un tuns femei, 6 sau 8 lei, vopsit, 15 lei, manichiura, 10 lei, pedichiura, 14 lei. Bacșișul e interzis. Salonul micuț și curat ca un pahar nu e niciodată gol.

Nicolae Gavrilă, frizerul, lucrează aici de patru ani și jumătate. E frizer din anii 70, cu peste 40 de ani de experiență. „Clienții sunt stabili, vin des. Mai sunt și unii care au pretenții, cer frizuri speciale, dar cei mai mulți se tund simplu”, spune Nicolae, manevrând mașina de ras pe ceafa unui client.

VIDEO/ 6 lei vopsitul, o poveste bacșișul! Bătrânii merg să se aranjeze pe strada Amurgului, la frizeria Omenia

Raluca a lucrat și la saloane particulare, s-a angajat aici acum patru ani. Se ocupă de clientele pensionare. „E un pic diferit, pentru că vin doar persoane în vârstă. Dar dacă îți place ce faci… Cele mai multe vor tunsori scurte și foarte scurte. Și tunsoarea bob este solicitată”.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

În timp ce Raluca le piaptănă, întinde vopseaua cu pensula sau le prinde părul în clame, clientele îi povestesc din viața lor de altădată sau din cea de acum. „Cel mai mult m-a impresionat când o clientă mi-a povestit cum copilul ei de doi ani a fost călcat de mașină în fața ei. Povestea într-un fel… M-a șocat”.VIDEO/ 6 lei vopsitul, o poveste bacșișul! Bătrânii merg să se aranjeze pe strada Amurgului, la frizeria Omenia

Amintirile unui contabil la Jilava

În bătaia foehnului, stă o doamnă de 67 de ani, Liliana, care a cerut „doar scurtat un pic”. „Sunt de mulți ani membră a Omenia. Dar azi e prima dată când vin la coafor.  Pentru noi, pensionarii, e mare lucru. Încercăm să trăim și noi, cu toate că statul ăsta nu vrea să ne mai țină”. Pe vremea când lucra, Liliana mergea des la salon. „Cândva, în tinerețe, aveam niște coafuri foarte frumoase. Am avut un păr frumos, ondulat, îl lăsam și lung. Acum nu se mai poate. Așa e viața, ne schimbă pe toți”.

VIDEO/ 6 lei vopsitul, o poveste bacșișul! Bătrânii merg să se aranjeze pe strada Amurgului, la frizeria Omenia

Liliana a lucrat ca proiectant, la planșetă, apoi, pentru că soțul ei, tehnician dentar, a fost mutat de la Spitalul Militar la Penitenciarul Jilava, l-a urmat acolo. S-a angajat la contabilitate la Jilava, apoi la Rahova, unde erau VIP-urile. „De la Rahova am ieșit la pensie. Era foarte mult stres acolo, e foarte greu să supraviețuiești între acele persoane. Par cu toții foarte cinstiți, dar de  fapt..”.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Liliana spune că are o pensie „puțin mai bunicică”. Dar… „Am un fiu bolnav de inimă, care a avut nevoie de o valvă și două bypass-uri. Apoi am doi nepoței pe care i-am făcut mari. Și nu îmi ajung banii, că trebuie să-i ajut pe ei”. Din meseria de mamă nu ieși la pensie niciodată. Când Raluca îi scoate pelerina și îi scutură firele de păr de pe gât, Liliana adaugă: „Și soțul meu are ciroză…”. Ochii i se umplu de lacrimi.

Conversații cu Dumnezeu și frizerul

Pe scaunul celălalt, Nicolae are un client nou. Ioan are 61 de ani și se pregătește pentru o înfățișare la tribunal. Are un proces pentru un teren din Popești-Leordeni.  Se luptă cu primăria. E pensionat pe caz de boală. Suferă de inimă. „Am înviat de patru ori. Am fost declarat mort și am înviat. Și de fiecare dată, l-am întâlnit pe Domnul Nostru Iisus, care mi-a arătat vremurile. Pe spate ia-l mai pierdut, da?”. Clar, nu e o frizerie ca oricare. Nu întâlnești intimi ai lui Dumnezeu la tot pasul.

Ioan a crescut la Casa de copii nr. 3.  Acolo a făcut prima criză cardiacă, la 9 ani, când era în tabără. A fost împachetat în cearșaf și dus la morgă. „Au venit neamurile mele, să mă plângă. Da, atât, e bine așa”. Și-a revenit. Acum e căsătorit, are o fată. N-a mai fost la frizer de mulți, mulți ani, îl tundea soția și, o dată, l-a tuns fiica: „Dar a intrat prea mult prin unele locuri și m-a dat cu carioca, să nu se vadă”.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

VIDEO/ 6 lei vopsitul, o poveste bacșișul! Bătrânii merg să se aranjeze pe strada Amurgului, la frizeria Omenia

Inevitabil, pe un om care a văzut viitorul trebuie să îl întrebi ce se va întâmpla cu România. „Va veni un foc mare din cer, dar nu cu bombe…”. Viziunea se întrerupe. Ioan își amintește de tornada anunțată de Primăria București. De atunci nu se mai uită la televizor, că „au mințit. A venit doar vântul, nu și apa… Și după ureche, tot pierdut…”.

Foarfecele lui Niculae toacă mărunt, în timp ce Ioan explică de ce are nevoie de un teren: să ridice o biserică și să predice Evanghelia. Până una, alta, a împărțit pliante înaintea Referendumului pentru familie, și a fost scuipat, nu înțelege de ce. Dă vina pe o problemă de comunicare a organizatorilor.

Așadar, vine Apocalipsa. Nu se știe când. Important e să avem grijă să ne prindă rași, tunși și frezați.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI