„A mai rămas vreun pesedist în conducerea PSD, că social-democraţi nu mai sunt de mult timp? Cu Dragnea preşedintele partidului de la PD, cu Darius Vâlcov consilier (premier în fapt) de la PDL, cu Codrin secretarul general de la PRM, cu Gabriel Mutu şeful celei mai mari organizaţii, cea de la Bucureşti, de la PDL, ministrul Transporturilor Olguţa de la PRM… Băsescu a fost genial când l-a trimis pe Dragnea la PSD – doar aşa a reuşit să îl distrugă (din interior). Şi acum Dragnea a numit secretar general, care este ales de Congres conform Statutului, şi preşedinte al Consiliului National, ales de Consiliu care nu s-a mai ţinut deloc din 2015!„, a spus Ponta într-o postare pe Facebook.
Ponta a ironizat componenţa noului cabinet, apărută pe surse.
„Poate exista un Guvern format din oameni mai incompetenţi şi mai puţin pregătiţi profesional decât Guvernul „Dăncilă 1”? Da – Guvernul „Dăncilă” 2 – nou veniţii bat toate recordurile – cu un matematician la Cultură, cu Olguţa să facă autostrăzi, cu un băiat de la sport care să gestioneze pensiile şi programele sociale, cu Nae Bădălău şeful economiei Europei în semestrul 1 din 2019, cu Alex Petrescu şi Ilan Laufer care nu au fost buni pentru funcţia de ministru şi daţi afară din guvern anul trecut ca să fie „reevaluaţi” azi, cu un vicepremier care tocmai nu a luat decât un singur vot în Parlament pentru funcţia de preşedinte ASF, cu ministrul Afacerilor Europene gonit din funcţie cu o lună înainte să preluăm preşedinţia Consiliului UE. (…) Domnul Gabriel Leş a fost secretar de stat la Ministerul Apărării în Guvernul „Cioloş” şi a întocmit Hotărârea de Guvern pentru achiziţia unor corvete de la Damen Olanda cu preţ dublu, a devenit ministru în Guvernul Grindeanu şi schimbat imediat din funcţie pentru că nu a făcut licitaţie pentru acele achiziţii. Redevine ministru, în condiţiile în care săptămâna viitoare trebuie să se anunţe câştigătorul licitaţiei pentru achiziţia de corvete – la care participant este …… Damen Olanda! Sigur că această combinaţie de incompetenţă profesională, lipsă de coloana vertebrală şi afaceri necurate cu bani publici este principala caracteristică a „Regimului Dragnea – Dăncilă”. Ţara este „vânată” şi partajată ca pe domeniile de vânătoare ale Teldrum – cam cu aceleaşi personaje!”, a mai afirmat liderul Pro România.
Potrivit lui Ponta, mai mult ca niciodată este nevoie de ProRomania – alternativă de seriozitate, profesionalism şi onestitate pe zona de centru stânga.
Social-democraţii s-au reunit, luni, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, şi au votat prima remaniere a Guvernului Dăncilă. 7 miniştri pleacă din Guvern, în urma deciziei partidului, cel mai important fiind Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, unul dintre „puciştii” care i s-au opus liderului Liviu Dragnea, şi care pierde şi funcţia de vicepremier.