Elena Ionescu trăiește cel mai frumos vis de când a devenit mamă. Recunoaște că viața i s-a schimbat radical, dar, spune ea, oricât de greu i-ar fi acum, exclude prezența unei bone până când băiețelul său va mai crește. Cum însă alăptează, este nevoită să-și ia bebelușul cu ea la concerte.
„M-am speriat la început, auzind atâtea păreri despre ce înseamnă să ai un copil. Este greu, dar și frumos. E o împlinire sufletească, o binecuvântare, încă un vis împlinit. Eu stau foarte mult cu el, depindem unul de altul, pentru că-l alăptez. Sunt și foarte mult plecată, am concerte, îl car peste tot cu mine, și la evenimente. Sunt mamă cu normă întreagă. Am impresia că fără mine nu s-ar descurca, nu l-ar simți nimeni ca mine. După ce va mai crește, poate vom lua și bonă. Totodată, artista spune că nu se gândește să-i mai facă un frățior sau o surioară micuțului în viitorul apropiat. Nu aș mai putea face față”, a adăugat aceasta.
În serile în care se întâmplă ca Elena să plece singură la concerte, Răzvan, fiul ei, nu plânge după ea.
„E un copil cuminte, care s-a adaptat foarte repede. L-am lăsat mult timp și la neamurile soțului, și la ai mei, nu-mi simte lipsa. S-a obișnuit de mic, nu-i e greu să rămână fără mine”, ne-a spus ea.
Și-a ales rochia de mireasă
Altfel, Elena a fost prezentă la târgul de nunți organizat weekendul trecut în Capitală și a defilat într-o rochie de mireasă, asemănătoare cu cea pe care o va purta la nunta sa:
„Îmi place rochia cu volum, mult voal, de prințesă. Sunt căsătorită civil, nunta urmează anul viitor, probabil. Acum abia am făcut botezul. De aceea am și venit, să văd ce se întâmplă în domeniul modei. Rochia mea va fi albă. E o culoare pură, exprimă o căldură anume. Îmi place albul”.
CITEȘTE ȘI:
Meteorologii au prelungit codul galben de vreme rea. Ninsori, vânt şi ploi în 13 judeţe
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!