PNL afirmă că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este neconstituţională deoarece încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, fiind adoptată cu nerespectarea deciziei nr. 561/2018 a Curţii Constituţionale.
Sesizarea este semnată de 60 de parlamentari PNL.
Liberalii arată că legea încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României referitoare la „caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor CCR, fiind, în integralitatea sa, neconstituţională”.
Proiectul de lege privind executarea pedepselor a fost adoptat iniţial de Camera Deputaţilor, pe 6 iunie 2018, şi a fost contestată la CCR de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de preşedintele Klaus Iohannis.
Cele două sesizări au fost admise de Curte, prima în 17 iulie, iar a doua în 30 octombrie, iar Parlamentul României trebuia să constate încetarea de drept a procedurii legislative în acest caz.
„În conformitate cu Decizia nr. 432/2018 a Curţii Constituţionale, paragraf 32, dacă o lege este constatată, în ansamblul său, ca neconstituţională, Parlamentul României are obligaţia de a înceta, de drept, procedura legislativă asupra legii neconstituţionale”, au mai arătat semnatarii sesizării. Camera Deputaţilor a adoptat legea în data de 14 noiembrie.
În sesizare, liberalii precizează că situaţia este identică cu precedentul legislativ referitor la Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, care a determinat Curtea Constituţională să pronunţe două decizii de admitere a unor obiecţii de neconstituţionalitate a legii în ansamblul său, respectiv Decizia 718/2017 şi Decizia 432/2018.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!